Incendiu la o locuință din Săvădisla: Pompierii au intervenit în timpul nopții!
Pompierii din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca au intervenit în primele ore ale dimineții pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă din localitatea Săvădisla.
Apelul de urgență a fost primit în jurul orei 03.05, iar la fața locului au fost mobilizate două echipaje de pompieri de la Punctul de Lucru Florești și o ambulanță SMURD. Ulterior, forțele de intervenție au fost suplimentate cu autoscara din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca și o autospecială de la Garda Băișoara. La misiune au participat și membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Săvădisla.
Până la sosirea echipajelor, persoanele aflate în locuință s-au autoevacuat în siguranță și nu au necesitat îngrijiri medicale. Incendiul se manifesta generalizat la nivelul acoperișului, pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați.
Pompierii au reușit să lichideze focul în limitele găsite și să împiedice extinderea acestuia la restul construcției, limitând astfel pagubele.
Potrivit primelor evaluări, cauza probabilă a incendiului a fost un coș de fum izolat necorespunzător față de materialele combustibile. Intervenția s-a încheiat în jurul orei 06.50, când echipajele s-au retras la bază.