Incredibil! Prins din nou fără permis la volan în Hunedoara. Polițiștii l-au săltat imediat
Polițiștii din Hunedoara continuă acțiunile pentru combaterea infracțiunilor rutiere și au reținut un bărbat de 26 de ani, surprins conducând fără permis, deși mai fusese cercetat și condamnat pentru aceeași faptă.
Incidentul a avut loc în seara zilei de 20 aprilie 2026, în jurul orei 20:31, când o patrulă de ordine publică din cadrul Poliția Municipiului Hunedoara a oprit pentru control un autoturism care circula pe bulevardul Traian.
Nu avea permis pentru nicio categorie
La volan se afla un tânăr de 26 de ani, domiciliat în municipiul Hunedoara. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Mai mult decât atât, verificările suplimentare au arătat că bărbatul figurează cu mai multe dosare penale și fusese anterior condamnat tot pentru conducere fără permis, cu amânarea executării pedepsei.
Reținut pentru 24 de ore
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, iar în baza probatoriului administrat au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore.
Acesta urmează să fie prezentat unității de parchet competente, cu propunerile legale corespunzătoare.
Poliția continuă acțiunile în trafic
Reprezentanții autorităților subliniază că astfel de intervenții fac parte din acțiunile constante desfășurate pentru creșterea siguranței rutiere și pentru tragerea la răspundere a persoanelor care încalcă legea.