INTERVIU cu Ovidiu Furdui: Proiectele de dezvoltare și turismul sunt prioritățile primarului din Crișcior!
Ovidiu Furdui este omul care a modernizat comuna Crișcior, un primar cu mult peste media edililor de comună din România, care a înțeles că administrația locală este mai importantă ca o funcție politică trecătoare într-un partid.
Apuseni Info: Recent ați fost ales președinte al ACoR Hunedoara, în urma Adunării Generale a Filialei Județene a ACoR, în sesiune extraordinară, pentru alegerea Consiliului Director. Ce proiecte aveți din această nouă postură executivă, importantă pentru reprezentarea intereselor comunelor hunedorene?
Ovidiu Furdui: „Din postura de președinte al AcoR Hunedoara, mi-am propus să continuăm cu procesul de exercitare a activității de audit public intern al primăriilor și inființarea unui Serviciu de Urbanism, la nivelul asociației, cu mențiunea că toate deciziile viitoare se vor lua cu consultarea prealabilă a membrilor și fără a se ține cont de apartenența politică a acestora. De asemenea, ne dorim să existe o mai bună colaborare și comunicare la nivel de administrație publică locală – administrație publică centrală, asumându-ne rolul de liant între cele două entități”.
Apuseni Info: În această lună ați invitat locuitorii din Crișcior să vină cu idei la Strategia de Dezvoltare Locală a Comunei, pentru o perioadă de cel puțin 7 ani. Cum vedeți dumneavoastră, în linii mari, această dezvoltare?
Ovidiu Furdui: „În contextul schimbărilor actuale, precum și cele viitoare trebuie să ne adaptăm și să ne orientăm după propria dorință. Soluția de a ieși din criză este crearea de oportunități, nu doar planuri de urgență. Atât în calitatea de locuitor al comunei, cât și în calitate de reprezentant al acesteia, am posibilitatea de a cunoaște situația îndeaproape a comunității, astfel în acest sens, printr-o abordare participativă alături de întreaga comunitate locală, obiectivul este de a transforma comuna Crișcior într-un sat inteligent. Satul inteligent sau smart village este soluția de a dezvolta soluții viabile, pentru a face față provocărilor cu care se confruntă comunitatea locala. În acest sens, vom utiliza soluții inovatoare, pentru a îmbunătăți capacitatea de a face față provocărilor de ordin social, economic și de mediu, bazându-ne pe punctele noastre forte și potențialul comun. Criteriul esențial care poate asigura transformarea comunei într-un sat inteligent este, în primul rând, realizarea sinergiei forțelor dinamice din cadrul comunității noastre, și nu în ultimul rând, energia, voința, deschiderea spre nou și inteligența noastră”.

Apuseni Info: Sunteți un susținător al dezvoltării tursimului în Crișcior și Țara Zarandului. Cum putem renaște întreaga zonă prin turism? Ne puteți da câteva exemple?
Ovidiu Furdui: „Pentru a putea concepe sau pune bazele oricărui gen de proiect în domeniul dezvoltării turismului, este imperios necesar să existe o implicare activă din partea autorităților, mai exact de un parteneriat bine definit între primarii, Consiliul Județean și Direcția Generala de Administrare Monumente și Promovare Turistică a județului Hunedoara. Aici doresc să amintesc trei din cele mai importante propuneri de proiecte: finalizarea barajului de la Mihăileni, modernizarea stațiunii Vața și traseul Mocăniței, care va lega cele două obiective sus-menționate”.
Apuseni Info: Chiar dacă sunteți un politician experimentat, sunteți un om tânăr și în primul rând vă adresați generației dumneavoastră. Ce măsuri considerați că trebuie luate de Guvern și de administrația județeană, în toată zona Brad-Crișcior, pentru a crea premisele rămânerii tinerilor în zonă, exodul spre Timișoara, Cluj-Napoca și occident fiind evident?
Ovidiu Furdui: „Cele mai importante măsuri care trebuie luate în vederea stopării exodului tinerilor din comunitățile locale sunt cele referitoare la integrarea pe piața muncii la finalizarea studiilor, măsuri și servicii de protecție socială, cât și facilitatea accesului la programele de finanțare”
Apuseni Info: În ultima campanie electorală nu ați promis multe proiecte, locuitorii Crișciorului votându-vă pentru ce ați realizat până acum. Cu siguranță că în agenda dumneavoastră de priorități sunt și proiecte importante pentru Crișcior. Care ar fi acelea?
Ovidiu Furdui: „Doresc să amintesc doar câteva dintre cele mai importante proiecte pe care ne-am propus să le demarăm și finalizăm:
- “Construire bloc ANL – prin programul locuinte pentru tineri, destinate inchirierii”
- “Dezvoltare de retele inteligente de distribuţie a gazelor naturale pentru autoritățile publice locale: CRIȘCIOR, ILIA și DOBRA”, în valoare de 33.807.715,48 lei cu T.V.A, în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020, Axa Prioritară 8 Sisteme inteligente şi sustenabile de transport al energiei electrice şi gazelor naturale, Obiectivul Specific 8.2 Creşterea gradului de interconectare a Sistemului Naţional de Transport a gazelor naturale cu alte state vecine – proiect aflat în evaluare;
- “Extinderea, modernizarea și reabilitarea sediului primăriei comunei Crișcior , județul Hunedoara ” proiect finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală II 2017 – 2020 cu o valoare totală a investiției, inclusiv TVA: 1.763.639 lei – proiect aflat în execuție;
- “Construire sală de sport școlară cu tribună de 102 locuri str. Bunei, nr.2”, proiect depus spre finanțare la Compania Națională de Investiți în cadrul Programului Național de Construcții de Interes Public sau Social – Subprogramul “Săli de Sport” – proiect aprobat pe lista sinteză;
- „Reabilitarea, modernizarea și dotarea dispensarului uman în satul Crișcior, comuna Crișcior, județul Hunedoara” proiect finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală II 2017 – 2020 cu o valoarea totală a investiției, inclusiv TVA: 732.674.39 lei – proiect aflat în execuție; -“Reabilitare Liceu Tehnologic „Crișan” Crișcior – Corp B, strada Bunei, nr.2, sat Crișcior, comuna Crișcior, județul Hunedoara” proiect finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală II 2017 – 2020, valoarea totală a investiției, inclusiv TVA: 3.420.255 lei proiect aflat în derulare (procedură de achiziție);
- „Amenajare gradinita cu program prelungit in satul Criscior, comuna Criscior, judetul Hunedoara” proiect in valoare totala de 1.720.753 lei. Pe parcursul anului 2020 au fost executate lucrari in valoare de 289.619,80 lei și au fost achiziționate dotări în valoare de 301.483,90 lei si s-a depus si decontat o cerere de plata în valoare de 125.556.54 lei de catre AFIR. Stadiul fizic fiind de 95 %;
- ”Cresterea eficientei energetice la Scoala Generala Criscior – Programul privind cresterea eficientei energetice si gestionarea inteligenta a energiei in cladirile publice cu destinatie de unitati de invatamant”.
Apuseni.Info: Situația generată de pandemia de coronavirus a produs efecte neplăcute în mediul rural. În ce fel credeți că a fost afectată localitatea Crișcior și cum apreciați reacția autorităților centrale și ajutorul dat comunităților locale?
Ovidiu Furdui: „La nivel local s-a intervenit prin dezinfectarea străzilor, scărilor de bloc și obiectivelor principale din comuna, s-a realizat o importantă campanie de informare, s-a procedat la distribuirea continuă și gratuită de măști de protecție, cât și la asigurarea de alimente sau bunuri de uz personal (medicamante etc.) pentru persoanele aflate în carantinare/izolare sau în imposibilitatea deplasării în această perioadă, cu mențiunea că și în acest moment, cetățenii sunt așteptați la sediul primăriei în cazul în care nu dispun de măști de protecție”.