Investiție de 40 de milioane de euro la Turda. PRESEE a semnat contractele pentru construcția unuia dintre cele mai mari parcuri fotovoltaice cu stocare din România
Municipiul Turda intră pe harta marilor investiții în energie regenerabilă, după ce compania PRESEE (Perpetuum Renewable Energy South East Europe) a semnat contractele EPC pentru construcția parcului fotovoltaic cu stocare integrată din oraș. Proiectul marchează trecerea de la etapa de dezvoltare și autorizare la faza efectivă de construcție și presupune o investiție totală estimată la aproximativ 40 de milioane de euro, cu punerea în funcțiune programată în 2027.
Semnarea contractelor a avut loc în cadrul unui eveniment organizat la Primăria Municipiului Turda, în prezența reprezentanților administrației locale și a partenerilor implicați în proiect. Investiția va fi realizată pe un teren de 38 de hectare, unde va fi construit un parc energetic hibrid ce va combina o centrală fotovoltaică de 50,9 MWp cu un sistem de stocare în baterii (BESS) de 117,6 MWh, cu o putere de 29,4 MW și o autonomie de patru ore.
Energia produsă va fi livrată în Sistemul Energetic Național printr-o stație electrică proprie de 110/20 kV, construită pe amplasament. Sistemul de stocare va avea rolul de a prelua surplusul de energie produs în perioadele cu radiație solară ridicată și de a-l introduce în rețea în orele de consum maxim, contribuind astfel la echilibrarea sistemului energetic.
Allview Energy construiește proiectul
Contractele de execuție au fost câștigate de Allview Energy, divizia de energie regenerabilă a companiei brașovene Visual Fan S.A., listată la Bursa de Valori București. Colaborarea dintre PRESEE și Allview Energy este structurată prin două contracte distincte: unul de tip Full EPC, pentru proiectarea și construcția centralei fotovoltaice și a sistemului de stocare, iar al doilea pentru proiectarea și execuția stației de transformare 20/110 kV, necesară racordării la Sistemul Energetic Național. Lucrările la centrala fotovoltaică vor fi realizate în parteneriat cu Waldevar Energy SRL, iar ambele contracte sunt încheiate conform standardului internațional FIDIC Silver Book 2017. Valoarea cumulată a celor două contracte este de aproximativ 20 de milioane de euro, reprezentând jumătate din investiția totală.
Primarul Cristian Matei: „Turda devine un pilon important al tranziției energetice”
Primarul municipiului Turda, Cristian Octavian Matei, a subliniat importanța investiției pentru dezvoltarea orașului și pentru economia locală: „Parteneriatul pentru dezvoltarea acestui parc fotovoltaic cu sistem de stocare a energiei marchează un moment de referință în parcursul municipiului Turda către un viitor sustenabil. Ne bucurăm să găzduim o investiție de o asemenea amploare, care generează beneficii economice directe pentru comunitatea locală și consolidează poziția orașului nostru în avangarda tranziției energetice din România. Susținem cu fermitate proiectele care valorifică tehnologii inovatoare de producere și stocare a energiei și suntem mândri că Turda devine un pilon important pentru consolidarea și echilibrarea Sistemului Energetic Național”, a declarat edilul.
PRESEE: „Construim proiecte, nu blocăm rețelele cu autorizații”
Pentru PRESEE, semnarea contractelor reprezintă începutul fazei de implementare a proiectului, după finalizarea etapelor de proiectare și autorizare: „Semnarea acestui contract este un obiectiv important pentru PRESEE, pentru că marchează trecerea de la faza de proiectare și autorizare la faza de construcție efectivă. Am spus dintotdeauna că obiectivul nostru este să construim și să conectăm la rețea proiectele noastre, nu să speculăm – așa cum fac prea mulți – blocând rețelele pe autorizații”, a declarat Stefano Albarosa, partener PRESEE. Acesta a anunțat că după proiectul de la Turda compania va începe și construcția unui nou parc la Hărman, cu o capacitate de 90 MWp și un sistem de stocare de 200 MWh, investiția fiind estimată la 70 de milioane de euro.
General Managerul PRESEE, Lauro Badita, a arătat că parcul de la Turda va produce anual peste 54.000 MWh de energie verde, suficient pentru alimentarea a aproximativ 18.000 de gospodării, evitând emiterea în atmosferă a peste 16.000 de tone de CO₂ în fiecare an. Pe durata estimată de viață a proiectului, de 35 de ani, investiția va genera venituri constante la bugetul local, arendă pentru proprietarii terenurilor și activitate economică pentru firmele și angajații din zonă.

Allview Energy își consolidează poziția pe piața proiectelor mari de energie
CEO-ul Visual Fan, Lucian Peticilă, a afirmat că semnarea celor două contracte reprezintă un pas important în dezvoltarea diviziei Allview Energy și în extinderea portofoliului de proiecte integrate din domeniul energiei regenerabile.
Compania dezvoltă soluții complete pentru producerea, stocarea și managementul energiei verzi și are deja un portofoliu de peste 200 MWp instalați și peste 160 MWh capacitate de stocare implementată. Printre proiectele importante realizate se numără Tenersolar Țăndărei (45,15 MWp), Teiuș Solar (116,96 MWh BESS) și Renovatio Toplița (65 MWh BESS), alături de numeroase investiții dezvoltate pentru companii private și instituții publice.