Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Investitori din Turcia și Olanda, interesați să preia combinatul siderurgic din Hunedoara. Dan Bobouțanu a prezentat scrisoarea de intenție!

Investitori din Turcia și Olanda, interesați să preia combinatul siderurgic din Hunedoara. Dan Bobouțanu a prezentat scrisoarea de intenție!

O rază de speranță pentru siderurgia hunedoreană: după ce ArcelorMittal a anunțat închiderea definitivă a combinatului din Hunedoara, o delegație de investitori din Turcia și Olanda, reprezentată oficial în România de compania Richter Haus, și-a manifestat intenția de a prelua unitatea industrială.

Discuțiile au avut loc miercuri, la Hunedoara, cu președintele Consiliului Județean, Laurențiu Nistor, și cu primarul municipiului, Dan Bobouțanu.

Dovada că există şi altă variantă decât închiderea – s-a depus o scrisoare de intenţie pentru preluarea combinatului de la Hunedoara. Este vorba despre un grup de firme format din Richter Haus – o companie românească, în calitate de partener oficial al unui grup de firme din Turcia şi Olanda. Sper din toată inima ca activitatea metalurgică de la Hunedoara să nu înceteze, după 141 de ani, ci să fie dusă mai departe. Dumnezeu să ne dea răbdare şi înţelepciune, tuturor!, a declarat primarul Dan Bobouțanu.

Închidere anunțată de ArcelorMittal

Pe 12 septembrie, conducerea ArcelorMittal a transmis oficial că a decis oprirea definitivă a producției la Hunedoara. Fabrica producea profile și corniere destinate piețelor de energie, construcții și infrastructură, însă compania a invocat costurile ridicate ale energiei electrice și concurența puternică a produselor venite din afara Uniunii Europene.

Decizia a stârnit îngrijorare în rândul comunității locale, având în vedere tradiția de 141 de ani a combinatului siderurgic și rolul său esențial în economia Hunedoarei.

Ce urmează

Scrisoarea de intenție depusă de investitorii străini oferă o posibilitate de salvare pentru combinat. Urmează o perioadă de negocieri și analize economice, care vor stabili dacă producția metalurgică din Hunedoara poate continua sub o nouă administrare.

Pentru locuitorii orașului și pentru întreaga industrie metalurgică din România, miza este una uriașă: păstrarea în viață a unei tradiții de peste un secol și menținerea locurilor de muncă.

1 thought on “Investitori din Turcia și Olanda, interesați să preia combinatul siderurgic din Hunedoara. Dan Bobouțanu a prezentat scrisoarea de intenție!

  1. Mai bine făceați demersuri să luați ApaPROD ul fiindcă îl duc în cap geniile de la ApaPROD.
    Pe unii îi pontează la 12 ore fictiv, pe lingăii lor…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *