Iohannis: Din 15 mai se elimină portul măștii în exterior cu câteva excepții și se elimină restricțiile de circulație noaptea
Președintele Klaus Iohannis a făcut mai multe declarații la conferința de presă de la ora 18.00 după o ședință cu premierul și mai mulți miniștri. La ședință s-au discutat subiecte legate de pandemie.
„Din 15 mai se elimină portul măștii la exterior cu câteva excepții (piețele, târgurile, stațiile de transport public, mijloacele de transport public). Din 15 mai se elimină restricțiile de circulație noapte și se elimină restricțiile de funcționare ale magazinelor.
La nunți, botezuri, mese festive – de la 1 iunie pot participa la exterior maxim 70 de persoane. La interior pot participa maximum 50 de persoane. Dacă organizatorul garantează că toate persoanele sunt vaccinate, dispar restricțiile” a anunțat Klaus Iohannis.