Iulian Balaj: Primăria din Ștei a depus prin PNRR opt proiecte pentru finanțare din fonduri europene
Primăria orașului Ștei a depus vineri, 14 octombrie, prin Programul Național de Redresare și Reziliență, opt proiecte, pentru finanțarea lor din fonduri europene.
„Suntem preocupați permanent pentru a îmbunătății condițiile de sănătate ale oamenilor orașului nostru, dar și a celor din Zona Ștei, pentru care spitalul nostru furnizează servicii medicale.
După ce am făcut pași importanți în digitalizarea educației în oraș și în întreaga Zonă Ștei, prin dotările școlilor și elevilor cu echipamente IT, am propus aceste șase proiecte pentru instituțiile de învățământ, care vor crește calitatea vieții, oferind elevilor condiții mai bune în desfășurarea actului educațional.
Toate cele 8 proiecte au fost depuse pe Componenta C 10-„Reabilitarea moderată a clădirilor publice pentru a îmbunătăți serviciile publice (I3)”, iar dintre aceste opt obiective, două aparțin spitalului orășenesc, iar celelalte șase școlilor din orașul nostru.
Aceste proiecte intră în competiție la nivel național cu alte proiecte depuse de către autoritățile publice locale, iar după evaluarea lor, pentru cele declarate câștigătoare se vor semna contractele de finanțare cu autoritățile de management, urmând a fi implementate până la sfârșitul anului 2026.
Mulțumesc pe această cale, colegilor mei din primărie, consilierilor locali, consultanților, arhitecților și tuturor instituțiilor care ne-au ajutat în pregătirea și depunerea acestor proiecte” a anunțat Iulian Balaj.