Iustin Cionca: Anul acesta încheiem lucrările la drumul județean de la Bârsa la Moneasa și continuăm spre limita județului Bihor
Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a anunțat în această săptămână, că în 2021 se vor încheia lucrările la drumul județean de la Bârsa la Moneasa și se vor continua spre limita județului Bihor.
„Sunt în comuna Moneasa, unde încercăm să găsim soluții pentru punerea în valoare a potențialului acestei zone. Anul acesta încheiem lucrările la drumul județean de la Bârsa la Moneasa si continuăm spre limita județului Bihor. Dar drumul în sine și cadrul natural, chiar dacă este deosebit, nu sunt suficiente, iar stațiunea nu s-a dezvoltat, din păcate, pe segmentul serviciilor.
Am invitat Primăria să participe la dezbaterea pentru strategia de dezvoltare a județului, unde Moneasa trebuie să fie prezentă. Am fost în zona Izoi, unde Primăria ar dori să proiecteze viitoarea dezvoltare a stațiunii, și la Rănuşa, unde s-ar preta o investiție privată consistentă. Nu în ultimul rând am vizitat Centrul de Tratament Neoklinik, ocupat 100% cu clienți din Constanța, Tulcea, Alba, Suceava, Maramureș, Sibiu, Timiș, Arad, o dovadă că omul potrivit poate face treabă foarte bună la Moneasa.
Discuțiile le-am purtat cu primarul, cu viceprimarul comunei și cu investitorul Beniamin Pelean. Am fost însoțit de o echipă din Consiliul Judeţean Arad, vicepreședintele Bulbuc Ionel, directorii executivi Andrei Andó si Răzvan Ciubotaru și de directorul executiv adjunct Cristian Cîrlugea” a anunțat președintele Consiliului Județean Arad.