La final de iulie, Căbeşti va găzdui Festivalul Sculptfest, pe Valea Dâlbii, un eveniment autentic şi original

Festivalul SculptFEST reprezintă evenimentul de încheiere a celei de-a doua ediții a Taberei de Creație Artistică și Ateliere de Creație Căbești.
- Proiect cultural este finanțat de Ministerul Culturii, Primăria și Consiliul Local al Comunei Căbești și Asociația Dăruiește Vise
- Organizator: Primăria Comunei Căbești și Asociația Dăruiește Vise.
INVITAȚI SPECIALI
- Subcarpați
- Zdob și Zdub
- Damian Drăghici & Brothers
PROGRAM
- Concerte
- Ateliere
- Activități pentru copii
- Mâncăruri alese
- Produse tradiționale și de artizanat
INTRARE LIBERĂ!
Vă așteptăm în Valea Dâlbii, comuna Căbești (județul Bihor) pentru trei zile pline de cultură și artă: muzică, arte plastice, artă culinară și distracție cât cuprinde!

Și primarul din Căbești, Corina Ene, a comentat evenimentul: „Peste câteva zile comuna noastră devine un veritabil centru cultural prin activităţile pe care Primăria Căbeşti, Consiliul Local, Asociaţia Dăruieşte Vise şi Centru Cultural Subcarpaţi le-a organizat în cadrul celei de-a doua ediţii a festivalului SculptFEST 2023.
Vom avea timp de o săptămână două ateliere tradiţionale de făurit cavale şi suflat în cavale, cu participarea a peste 30 de cursanţi din toată ţară, coordonați de Centrul Cultural Subcarpaţi.
La sfârşitul săptămânii viitoare, Căbeştiul va găzdui timp de trei zile Festivalul Sculptfest pe Valea Dâlbii, un festival autentic şi original prin concept şi prin locul ales de desfăşurare.
Un festival care anul acesta este privit ca unul din marile festivaluri de profil din această parte a ţării.
Sper ca acest festival să fie o mândrie pentru fiecare din locuitorii comunei noastre! Este un festival grandios, şi comuna noastră, deşi mică se numără printre puţinele localităţi din ţară care reuşesc să susţină un eveniment cultural de o asemenea amploare!
După cum deja aţi observat în cadrul acestui eveniment comunitatea noastră s-a îmbogăţit cu o minunată poartă sculptată la cimitirul din sat şi urmează ca acelaşi loc să primească un impresionant monument din marmură, o adevărată operă de artă la care maestrul sculptor Eugen Petri şi colegul său de breaslă Şerban Alexiu lucrează deja de câteva săptămâni în comuna noastră.
Dragi cetățeni, tot ceea ce vedeţi deja şi tot ceea ce urmează să vedeţi că se va întâmpla la noi în comună legat de acest eveniment presupune un efort de multe ori supraomenesc din partea mea, dar şi din partea celor care mă sprijină în acest demers şi excede activităţilor noastre zilnice.
Vreau să ştiţi totodată că tot ceea ce se realizează în legătură cu acest eveniment a presupus un cost minim din partea bugetului nostru local, prin comparaţie cu valoarea totală a evenimentului.
Mă bucur să vă spun că peste 80% din valoarea acestui eveniment este finanţat din sponsorizări primite, ori de la oameni din comună care au afaceri, precum şi de la multe societăţi comerciale din judeţ care sunt impresionate de realizările noastre şi au încredere ca banii lor merg unde trebuie.
Restul finanţării de 20% a evenimentului vin o bună parte de la Ministerul Culturii, iar restul de la bugetul dedicat pentru evenimente culturale al comunei noastre” a declarat primarul din Căbești.
