Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Lansare de carte: Corina Croitoru – Fronturi interioare. Poezia românească a celor două războaie mondiale 

Lansare de carte: Corina Croitoru – Fronturi interioare. Poezia românească a celor două războaie mondiale 

Lect. univ. dr. Corina Croitoru își lansează o carte extrem de interesantă, pe care vă invităm să o citiți – „Fronturi interioare. Poezia românească a celor două războaie mondiale”, miercuri, 11 decembrie, de la 17.30, la Book Corner Librarium.

  • Invitați: Ioana Bican și Ioan Bolovan
  • Gazdă: Valentin Derevlean

Despre volum: „Cartea aceasta nu este „numai” ceea ce pare a fi, nici ceea ce titlul ei anunţă. Pornind fie și de la o declarație de principii (şi de perspectivă critică), cititorul va descoperi că esențial, într-însa, nu este, de fapt, nici conceptul de conflagrație mondială, nici cel de „istorie evenimențială” și nici chiar acela de „lirică, ci… negocierea, negocierea unor limite estetice, a unor limite ale memoriei – și, implicit, a unor limite ale eticii (dez) angajării. Multe sunt pistele de lectură pe care le oferă – și fiecare din ele poate să îşi surprindă cititorul, atât prin noutatea multor informații concrete, de istorie literară (scriitori care n-au murit,când scrie la istoriile literare”, scriitori care n-au fost cine s-ar crede, nume misterioase și identități duplicitare…), cât și prin decupajele propuse. Fiecare dintre aceste decupaje este susținut de o reflecție conceptuală subiacentă, bine înrădăcinată în bibliografia domeniului investigat, cu lecturi apropiate incitante și comentarii (meta) critice nu o dată fermecătoare prin ironia generoasă cu care îşi clasifică subiecţii şi referințele.” (Ioana Bot)

Despre autoare: Corina Croitoru (n. 1986) este specialistă în literatură română, doctor în filologie cu o teză dedicată subversiunii prin ironie în poezia românească scrisă în perioada comunistă. Este lector în cadrul Departamentului de literatură română și teoria literaturii, Facultatea de Litere, Universitatea Babeş-Bolyai”, unde ține cursuri și seminare de istorie literară, poetică istorică și sociologia literaturii. A publicat cartea „Politica ironiei în poezia românească sub comunism” (2014), debut premiat de Uniunea Scriitorilor din România – filiala Cluj, respectiv de Institutul de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu”, Academia Română – filiala Cluj. A colaborat cu studii și articole în reviste științifice de prestigiu: „Philobiblon. Transylvanian Journal of Multidisciplinary Research in Humanities”, „Transylvanian Review”, „Caietele Echinox”, „Studia Universitatis Babeş-Bolyai. Philologia”, „RICOGNIZIONI. Rivista di Lingue e Letterature straniere e Culture moderne”, „Dacoromania litteraria”, „Romània Orientale”, „reCHERches. Culture et histoire dans l’espace roman”,,Romanica Cracoviensia” ş.a.

Lect. univ. dr. Corina Croitoru

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *