Lider PSD din Ardeal, Laurențiu Nistor, despre George Simion și Nicușor Dan: „Dacă este să-i pui la cântar, nu știu care ar trece limita (…) Indiferent cine va fi președinte va trebui să țină cont de relația cu UE, NATO și SUA!”

Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara și lider al PSD Hunedoara, a oferit recent o declarație tranșantă în cadrul emisiunii Ora Exactă, difuzată de Antena 3 Deva, în contextul alegerilor prezidențiale din 2024. Într-un climat politic tensionat și cu opțiuni care divizează electoratul, Nistor a subliniat importanța menținerii direcției euroatlantice a României, indiferent de rezultatul scrutinului.
„Din păcate, din cei doi care au rămas este greu de ales care este cel mai bun. Dacă este să-i pui la cântar, nu știu care ar trece limita. Dar faptul în sine că România s-a zbătut atâția ani să intrăm în UE, NATO și să avem o relație bună cu SUA a fost un efort și un lucru bun, și indiferent cine va ieși președinte, George Simion sau Nicușor Dan, va trebui să țină cont de aceste lucruri. Când aud la televizor pe unii dintre ei că Uniunea Europeană pe locul 2, România pe locul 1, păi dacă suntem în UE trebuie să fim în consonanță cu toate țările din UE. Nu pot să spun «nu mă interesează UE, doar România». Trebuie spus altfel: în cadrul UE, țara noastră să primească aceleași drepturi ca și alte țări, asta sunt de acord, dar să spui că nu ne interesează UE nu este corect!”, a declarat Laurențiu Nistor.
Declarația vine într-un moment în care discursul eurosceptic câștigă teren în anumite segmente ale societății, iar unele voci politice îndeamnă la o reevaluare a relațiilor cu Uniunea Europeană. Nistor atrage însă atenția asupra faptului că aderarea la UE și NATO a reprezentat un efort major pentru România și că direcția strategică nu trebuie pusă sub semnul întrebării de către viitorul președinte, indiferent de orientarea sa politică.
Cu siguranță Ciolacu e net superior! El vă dă măsura.