Mafia contrabandiștilor de țigări din Oradea a fost lovită: 15 mandate de percheziţie domiciliară!
La data de 12 septembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, au pus în aplicare 15 mandate de percheziţie domiciliară, toate în municipiul Oradea, județul Bihor, pentru documentarea activității infracționale a 7 persoane, cu vârste cuprinse între 38 și 67 de ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă varianta asimiliată.
Din cercetări a rezultat că, în perioada aprilie 2024– prezent, cele 7 persoane ar fi deținut în vederea comercializării, la domiciliu sau în imobile folosite de către aceștia, țigarete provenind din contrabandă.
În urma perchezițiilor domiciliare, efectuate în vederea documentării și probării activității infracționale, au fost descoperite și ridicate, în vederea cercetărilor, 252.260 de țigarete (12.613 pachete de țigări), de diferite mărci, nemarcate sau marcate necorespunzător, 13.346 de lei, 300 de euro și medii de stocare.
Prejudiciul cauzat astfel bugetului consolidat al statului a fost estimat la peste 300.000 de lei.
Întreaga cantitate de țigarete, precum și sumele de bani descoperite au fost indisponibilizate, urmând a face obiectul confiscării speciale, în vederea recuperării prejudiciului cauzat bugetului de stat.
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale și pentru recuperarea integrală a prejudiciului.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.