Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Marius Hațegan: A început turnarea asfaltului pe ultimi 3 kilometri din DJ 107 K Întregalde – Mogoș

Marius Hațegan: A început turnarea asfaltului pe ultimi 3 kilometri din DJ 107 K Întregalde – Mogoș

Vești bune pentru locuitorii din zona Munților Apuseni: joi, 8 mai, au început lucrările de asfaltare pe ultimii trei kilometri ai drumului județean DJ 107K, pe sectorul cuprins între Întregalde și Mogoș (mai exact spre satul Bârlești).

Potrivit vicepreședintelui Consiliului Județean Alba, Marius Hațegan, turnarea asfaltului a fost demarată cu scopul de a închide complet un tronson important de drum, care face legătura între localitățile din zona de munte și infrastructura principală a județului. „Lucrările vor fi gata în maximum două luni”, a precizat acesta.

„Azi am început turnarea asfaltului și pe ultimii trei kilometri, înspre Mogoș (Bârlesti), pe Drumul Județean 107 K Întregalde-Mogoș (intersecție cu Transapuseana)

În continuare, intervenim mecanizat la rigole, cele patru poduri au fost finalizate și sperăm ca, așa cum am promis, în maxim două luni de zile să încheiem modernizarea acestui drum. Asta, deși termenul prevăzut în contract este 2026!

Finalizarea mult mai rapidă a lucrărilor înseamnă costuri mai mici. Fără să ne abatem, desigur, de la standardele maxime de calitate. Tuturor drumuri bune!” a anunțat Marius Hațegan.

Modernizarea acestui drum este așteptată de ani de zile, fiind esențială pentru dezvoltarea zonei și facilitarea accesului în satele izolate. DJ 107K este important nu doar pentru locuitorii din Mogoș, Bârlești și împrejurimi, ci și pentru turiștii care doresc să exploreze frumusețile naturale ale Munților Apuseni.

Finalizarea asfaltării va contribui la reducerea timpului de deplasare, creșterea siguranței rutiere și atragerea de investiții în zona montană a județului Alba. Consiliul Județean continuă astfel programul său de modernizare a infrastructurii rutiere, promițând soluții concrete pentru zonele care au fost, mult timp, uitate de autorități.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *