Măsuri pentru siguranța în trafic la Sebiș: Marcaje roșii la intersecțiile dintre pistele de biciclete și drumurile publice
Primăria Orașului Sebiș informează cetățenii că au fost finalizate lucrările de marcare a carosabilului cu zone de culoare roșie în mai multe puncte din oraș, acolo unde pistele de biciclete se intersectează sau se suprapun cu drumul public.
Noile marcaje au fost realizate cu scopul de a crește vizibilitatea și siguranța participanților la trafic, în special a bicicliștilor, în zonele cu risc crescut de accidente.
„Marcajele roșii nu conferă prioritate bicicliștilor, ci au rol de atenționare pentru conducătorii auto, semnalând că se află într-o zonă în care circulă frecvent bicicliști”, au transmis reprezentanții Primăriei Sebiș.
Autoritățile fac apel la toți conducătorii auto să manifeste atenție sporită în aceste zone, să adapteze viteza și să respecte dreptul bicicliștilor de a se deplasa în siguranță pe drumurile publice.
Această inițiativă se înscrie în strategia administrației locale de creștere a siguranței rutiere și de încurajare a transportului alternativ, prin amenajarea unor infrastructuri moderne și prin promovarea unui comportament responsabil în trafic.
„Vă mulțumim pentru înțelegere și responsabilitate!”, se arată în mesajul transmis de Primăria Orașului Sebiș.