Mii de credincioși sunt așteptați la Hramul Mănăstirii Nicula, în grădina Maicii Domnului, de Sfânta Marie
Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, celebrată pe 15 august, este de mare importanță în întreaga lume creștină, dar pentru transilvăneni ea are o semnificație specială, în mare parte datorită prezenței icoanei făcătoare de minuni de la Mănăstirea Nicula.
Marele praznic al Adormirii Maicii Domnului va fi precedat de tradiționalul pelerinaj „La Nicula colo-n deal”, care ne amintește de anul 1699, când icoana pictată de preotul ortodox Luca din Iclod, aflată în biserica din Nicula, a lăcrimat timp de trei săptămâni.
Pelerinajul va începe miercuri, 14 august 2024, la ora 12.00, de la Biserica Sfântul Nicolae din parcul central al orașului Gherla și va continua pe jos până la biserica de lemn din incinta Mănăstirii Nicula. Procesiunea va fi condusă de IPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, alături de un sobor de arhierei, preoți și diaconi, printre care și Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei.
De la ora 18.00, la altarul de vară al mănăstirii, va avea loc slujba Vecerniei Mari și a Litiei, iar la ora 22.00, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului va fi scoasă din biserică, urmată de Slujba Utreniei și Prohodul Maicii Domnului.
Aceste slujbe de priveghere vor culmina cu procesiunea icoanei, care va avea loc în jurul orei 00.00.
În ziua praznicului, joi, 15 august 2024, la ora 9.00, pe altarul de vară, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, împreună cu un sobor de arhierei, preoți și diaconi, va oficia Sfânta Liturghie și va adresa pelerinilor un cuvânt de învățătură.
Credincioșii care vor participa la pelerinajul de la Mănăstirea Nicula sunt încurajați să aibă grijă unii de alții și de mediul înconjurător, conștienți fiind că se află într-un loc considerat „grădina Maicii Domnului”.
Programul slujbelor HRAM 2024
13 – 15 august 2024
Marți 13 august
07:00 Acatistul Acoperământului Maicii Domnului
Ceasurile III şi VI
Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur
15:00 Taina Sfântului Maslu
18:00 Vecernia, Acatistul Adormirii Maicii Domnului
21:00 Miezonoptica, Utrenia și Ceasul I, Dezlegările Sfântului Ioan Gură de Aur
Miercuri 14 august
08:00 Acatistul Acoperământului Maicii Domnului, Ceasurile III şi VI
09:00 Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur
Predică PS Benedict Bistrițeanul
12:00 Taina Sfântului Maslu
Plecarea soborului de arhierei din Gherla spre Mănăstirea Nicula
18:00 Vecernia cu Litie
Slujește IPS Mitropolit Andrei Andreicuț și PS Teofil Roman de Iberia (Spania)
21:30 Scoaterea Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului
22:00 Utrenia și Prohodul Maicii Domnului
Înconjurul bisericii cu Icoana
Moliftele Sfântului Vasile cel Mare
Joi 15 august – Adormirea Maicii Domnului
05:00 Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur în biserică
08:00 Acatistul Adormirii Maicii Domnului
09:00 Sfânta Liturghie arhierească în sobor de arhierei, preoți și diaconi
Slujește IPS Mitropolit Andrei Andreicuț și PS Teofil Roman de Iberia (Spania)