Minunea din Crișana: Oraşul Sebiş a ajuns la şomaj zero şi are disponibile sute de locuri de muncă
Primarul oraşului, Cristian Feieş, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă la PNL Arad, că în ultimii ani bugetul oraşului Sebiș a crescut de la 6 milioane de lei la 52 milioane de lei, în principal datorită fondurilor europene atrase, dar şi a activităţilor economice existente în oraş.
„Avem 1.000 de firme la o populaţie de 5.000 de oameni, incluzând aici minorii şi pensionarii. Dacă ar fi să ne raportăm doar la populaţia activă, practic avem o firmă la trei locuitori.
În general, firmele de la noi sunt mici, cu un număr mic de angajaţi. Cel mai mare angajator este o fabrică de mobilă, cu 200 de salariaţi. În total, în Sebiş avem 2.000 de salariaţi, din care 1.500 în sistemul privat şi 500 în sistemul public. Totuşi, avem un excedent de sute de locuri de muncă disponibile, care nu pot fi ocupate pentru că în zonă nu avem suficientă forţă de muncă”, a declarat edilul, potrivit Agerpres.
Printre investiţiile private existente la Sebiş se numără un parc fotovoltaic construit pe 40 de hectare, care produce 15 MW/h: „Există interes pentru extinderea cu încă 60 de hectare a acestui parc, la o putere instalată de 60 MW/h”
Anul trecut, primarul Cristian Feieș, răspundea la un interviu pentru Apuseni Info – Cristian Feieș (INTERVIU): Am ajuns în doar un an de mandat să creștem bugetul Sebișului cu 1,1 milioane euro