Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Mircea Hava: Dacă România decide că nu se va mai face minerit în Apuseni, clasa politică trebuie să vină cu măsuri care să compenseze această renunțare

Mircea Hava: Dacă România decide că nu se va mai face minerit în Apuseni, clasa politică trebuie să vină cu măsuri care să compenseze această renunțare

Președintele PNL Alba, Mircea Hava, a venit astăzi cu un punct de vedere față de speța includerii Roșiei Montana în patrimoniul UNESCO și a precizat că dacă România decide că nu se va mai face minerit în Apuseni, clasa politică trebuie să vină cu măsuri care să compenseze această renunțare.

Declarația lui Hava a fost făcută la Abrud, cu ocazia alegerilor interne din organizația PNL Abrud.

„Drumul Apusenilor către patrimoniul UNESCO nu poate rămâne doar o noțiune sau subiect de discuție. Eu, unul, nu voi renunța niciodată la moți!

Cine vrea să trăiască, în România de azi, un moment de alegeri, fie și interne, decent, corect, fără derapaje controlate de mai marii partidelor, poate să vină în Țara Moților. N-aș vrea ca lucrurile să se-ntâmple altfel, să se regleze, decât cu oameni ca cei pe care i-am întâlnit, azi, la Abrud, cu verticalitate în ADN și cu puterea de a demonstra prin fapte.

Drumul Apusenilor către patrimoniul UNESCO nu poate rămâne doar o noțiune sau subiect de discuție. O spun din poziția celui care a făcut totul pentru ca acest combinat de aici să pornească (Cuprumin), când nimeni nu-i mai dădea o șansă. Iar localnicii, mă bucură, n-au uitat asta. Sper s-audă cei care n-au ținut nici grebla-n mână, oameni, din partide, care n-au trecut nici în concediu prin cea mai populată zonă montană a României. Se pare că Roșia Montană revine pe agenda publică, la fel ca în pragul oricăror alegeri, chiar și alegeri interne. Problema nu poate fi, însă, gândită atât de simplist, în termeni de să fie sau să nu fie această zonă în UNESCO.

Problema ce trebuie să fie în permanență pe agenda publică, și în agenda celor care fac strategii, care decid distributia resurselor publice, e situația Apusenilor. A ține oamenii legați de discuții goale, frivole și decizii ce le ocolesc soarta e pur cinism. Ce s-a întâmplat cu adevărat de la startul poveștii UNESCO? Oamenii ăștia sunt tot aici, dar afacerile cu ciuperci și fructe de pădure n-au schimbat economia de aici și n-au adus bunăstare. Nici turismul! Niciun proiect concret, nicio rezolvare, doar desene pe hărți care să marcheze o apartenență la un for ca UNESCO și oameni care luptă pentru viață în locul în care s-au născut.

Dacă România decide că nu se va mai face minerit în Apuseni, că timpul exploatarilor a trecut atunci România, respectiv guvernul, clasa politică, trebuie să vină cu măsuri care să compenseze această renunțare. Pot demonstra oricând, negru pe alb, că e una din zonele României ce poate fi deblocată prin fonduri europene și guvernamentale. Eu, unul, nu voi renunța niciodată la moți!” a anunțat astăzi europarlamentarul Mircea Hava.

1 thought on “Mircea Hava: Dacă România decide că nu se va mai face minerit în Apuseni, clasa politică trebuie să vină cu măsuri care să compenseze această renunțare

  1. „Dacă România decide că nu se va mai face minerit în Apuseni” – de parca acum s-ar face? Dl. Hava nu a aflat ca nu se mai face minerit in Apuseni? De asemenea, pare sa ignore ca atatea tari din Europa isi valorizeaza cu succes zonele montane prin turism. Dar turismul se face cu strategii, cu marketing orientat, cu dotari de infrastructura si personal specializat – nu cu doua pensiuni de trei margarete…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *