Moara lu` Antone un loc magic, desprins parcă din povești, lângă apa cristalină a râului Grădişte
Frumuseţea locurilor, aerul curat, apa cristalină a râului Grădişte, cadenţa morii când macină făina, fac din Moara lu` Antone un loc magic, desprins parcă din povești, arată cei de la Discover Hunedoara.
„Este o pensiune agroturistică amenajată în casa și clădirea unei mori pe apă, veche de mai bine de un secol, una dintre puținele mori pe apă din România în stare perfectă de funcționare și ultima moară din cele 18 care au existat pe Valea Grădiștei. Nevoile vremurilor au transformat simpla casă cu moară într-o adevărată microintreprindere, care, pe lângă măcinatul cerealelor (porumb și grâu), mai cuprinde joagăr și circular pentru prelucrarea lemnului, mașini pentru dărăcit și scărmănat lâna, văiaga pentru spălat covoarele.
Moara lu` Antone este situată în Comuna Orăștioara de Jos, sat Ludeștii de Jos, județul Hunedoara. Aici se poate ajunge pe drumul dinspre Orăștie sau pe cel dinspre Călan.
Ruta Orăștie-Ludeștii de Jos (16 km)
Din Orăștie se urmăresc indicatoarele care duc spre Cetățile Dacice, Sarmisegetuza Regia și veți trece prin satele: Căstău, Beriu, Sereca, Orăștioara de Jos, Bucium, Orăștioara de Sus, Ludeștii de Jos, unde, la prima casă din sat pe partea dreaptă veți găsi Pensiunea Agroturistica Moara lu` Antone.
Ruta Călan-Ludeștii de Jos (20 km)
Din Călan se urmăresc indicatoarele care duc spre Cetățile Dacice, Sarmisegetuza Regia și veți trece prin satele: Ohaba Streiului, Chitid, Ocolișul Mic, Ludeștii de Jos unde la intersecția cu drumul principal veți vira la stânga, iar la ultima casă din sat pe partea stânga veți găsi Pensiunea Agroturistică Moara lu` Antone” arată cei de la Discover Hunedoara.