Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Modernizarea liniei de Cale Ferată Cluj-Napoca – Episcopia Bihor este propusă pentru finanţare prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă

Modernizarea liniei de Cale Ferată Cluj-Napoca – Episcopia Bihor este propusă pentru finanţare prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă

Proiectul „Electrificarea şi modernizarea Liniei de Cale Ferată Cluj-Napoca-Episcopia Bihor” este propus pentru finanţare prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

Anunțul a fost făcut sub semnătură de ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, într-un răspuns la o întrebare adresată de deputatul Radu Moisin cu privire la „Situația obiectivelor majore ale Clujului în Planul Național de Redresare și Reziliență”.

„Ţinând cont de proiectul aflat în dezbatere publică privind Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, precum şi de faptul că multe proiecte de infrastructură au o puternică componentă verde/ecologică (…) Care este poziţia dvs. faţă de includerea/menţinerea în PNRR a obiectivului Electrificarea şi modernizarea Liniei de Cale Ferată Cluj-Napoca – Episcopia Bihor” i-a scris deputatul de Cluj, ministrului Ghinea.

Ulterior, vizavi de acest obiectiv, Ghinea a răspuns: „Electrificarea şi modernizarea Liniei de Cale Ferată Cluj-Napoca-Episcopia Bihor – studiul de fezabilitate a fost finanţat din Programul Operaţional Infrastructura Mare 2014-2020, iar lucrările sunt propuse pentru finanţare PNRR”.

Loading

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *