Mopedist beat, fără permis și cu vehicul neînmatriculat, implicat într-un accident la Orăștie
Un bărbat în vârstă de 37 de ani s-a ales cu dosar penal după ce a provocat un accident rutier în municipiul Orăștie, în timp ce conducea un moped, deși se afla sub influența alcoolului, nu deținea permis de conducere, iar vehiculul era neînmatriculat.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara, incidentul s-a produs în data de 18 iulie, în jurul orei 11:35, și s-a soldat doar cu pagube materiale.
Din primele verificări efectuate de polițiști a reieșit că bărbatul, domiciliat în Orăștie, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare în timp ce conducea mopedul, acroșând un autoturism condus de un bărbat de 48 de ani din comuna Șibot, județul Alba.
Ambii conducători au fost testați cu aparatul etilotest. În cazul șoferului autoturismului rezultatul a fost negativ, însă în cazul conducătorului mopedului aparatul a indicat o concentrație de 1,31 mg/l alcool pur în aerul expirat, valoare care indică o stare avansată de intoxicație alcoolică.
În urma verificărilor, polițiștii au mai constatat că bărbatul de 37 de ani nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar mopedul pe care îl conducea nu era înmatriculat.
Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier, precum și pentru infracțiunile constatate.