Nava „Bunul Isus” a dispărut acum 500 de ani și a fost găsită recent într-un deșert, plină cu aur
Nava Bom Jesus („Bunul Isus”) a fost un vas portughez care a plecat din Lisabona, Portugalia, vineri, 7 martie 1533.
Soarta sa a fost necunoscută jumătate de mileniu până în 2008, când rămășițele sale au fost descoperite în deșertul Namibiei, în timpul operațiunilor de exploatare a diamantelor din apropierea coastei țării africane.
Când s-a scufundat în urma unei furtuni violente, nava Bom Jesus se îndrepta spre India, încărcată cu comori precum lingouri de aur și cupru: 2000 de monede de aur pur și zeci de mii de kilograme de lingouri de cupru au fost descoperite pe Bom Jesus, aproape toate intacte.