Noile camioane-gigant de la Cupru Min Abrud au fost binecuvântate de ÎPS Irineu deși cuprul ajunge în China, via Singapore
În data de 18 februarie a.c., Părintele Arhiepiscop Irineu a oficiat, la cariera Roșia Poieni, slujba de binecuvântare a utilajelor și echipamentelor nou achiziționate de către compania Cupru Min SA Abrud. Apoi, Chiriarhul Alba Iuliei a săvârșit slujba parastasului pentru toți directorii generali și angajații trecuți la Domnul.
În cuvântul rostit cu prilejul vizitei efectuate la compania Cupru Min SA Abrud, Arhipăstorul nostru a spus: „Protopărinţii noştri, Adam şi Eva, au primit, în Eden, această poruncă de la Dumnezeu: «Creşteţi…, umpleţi pământul şi-l stăpâniţi!». Deci, în calitate de coronament al tuturor celor create, omul este chemat să fie administrator iscusit al bogăţiilor pământului şi al resurselor naturale. Astfel, îşi exprimă gratitudinea lui faţă de Marele Creator, Cel Care ne oferă, cu generozitate, darurile Sale. În societatea contemporană, dominată de atâtea lipsuri materiale şi de consumism nechibzuit, noi avem responsabilitatea de a fi păzitori vigilenţi şi iconomi harnici ai creaţiei divine. În acest mod, vom reuşi să contribuim, cu eficienţă productivă, la prosperitatea naţiunii noastre şi la bunăstarea semenilor noştri. Această lucrare lăudabilă se realizează, uimitor, de către Compania Cupru Min din Munţii Apuseni”.
Compania Cuprumin Abrud, cea mai profitabilă exploatare minieră de stat din România, vinde minereul de cupru în China, via o companie din Singapore.
Concentratul de cupru exploatat la cariera de la Roşia Poieni, judeţul Alba, Munții Apuseni ajunge să fie prelucrat în China. Minereul are un conţinut de 0,37 – 0,4% cupru. În urma prelucrării în cele două linii de flotaţie existente la Uzina din Dealul Piciorului, concentraţia ajunge la 20-21%. În România nu mai există de 15 ani un combinat care să prelucreze minereul de cupru.
Alte detalii privind acest subiect, puteți citi și aici – Legătura scandaloasă dintre Coldea și China. Modul în care a fost vândut cuprul României chinezilor