Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Nu i-a fost frică că-l bate Dumnezeu: Un bărbat din Sebeș este cercetat pentru că a furat un nebulizator dintr-o unitate medicală

Nu i-a fost frică că-l bate Dumnezeu: Un bărbat din Sebeș este cercetat pentru că a furat un nebulizator dintr-o unitate medicală

Un bărbat din Sebeș este cercetat pentru furt, după ce ar fi sustras, dintr-o unitate medicală, un nebulizator. Aparatul a fost recuperat și restituit reprezentanților unității medicale.

La data de 8 martie 2023, polițiștii din Sebeș au identificat un bărbat de 35 de ani, din Sebeș, care este bănuit de săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat.

Se pare că, în seara zilei de 7 martie 2023, acesta s-ar fi prezentat la secția de primiri urgențe a unei unități medicale din Sebeș, de unde, profitând de neatenția personalului, ar fi sustras un aparat de nebulizare, în valoare de 2.000 de lei.

Aparatul a fost recuperat și restituit reprezentanților unității medicale, iar față de bărbat, cercetările sunt continuate, pentru stabilirea întregii sale activități infracționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *