O femeie a fost salvată de doi polițiști din apele Crișului Repede din Oradea

O tânără din Oradea în vârstă de 31 de ani a fost salvată din apele Crișului Repede, miercuri noaptea, în zona străzii Principatelor Unite, în centrul Oradiei.
„La data de 31 iulie a.c., la ora 22.55, Inspectoratul de Poliție Județean Bihor a fost sesizat, în urma unui apel primit prin S.N.U.A.U. 112 că, o persoană ar fi căzut în apele râului Crișul Repede, în zona podului Ferdinand din municipiul Oradea, județul Bihor.
La fața locului s-au deplasat cu operativitate polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Oradea, care au acționat cu promptitudine și determinare, au intrat în apă pentru a salva persoana, iar după ce au adus-o la mal, i-au aplicat manevre de resuscitare până la sosirea echipajelor medicale, salvându-i astfel viața.
Persoana în cauză a fost identificată de polițiști ca fiind o femeie de 31 de ani, din municipiul Oradea, județul Bihor, aceasta fiind transportată la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale”, se arată în informarea IPJ Bihor.