Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

O nouă ediție a Bursei Generale a Locurilor de Muncă va avea loc la Hunedoara pe 23 mai

O nouă ediție a Bursei Generale a Locurilor de Muncă va avea loc la Hunedoara pe 23 mai

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Hunedoara anunță organizarea unei noi ediții a Bursei Generale a Locurilor de Muncă în data de 23 mai 2025, începând cu ora 09:00, în sala mică a Casei de Cultură din Hunedoara.

Evenimentul se adresează atât persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, cât și angajatorilor care au locuri vacante disponibile și își doresc să recruteze personal.

Angajatorii interesați sunt invitați să își depună oferta de locuri de muncă până cel târziu la data de 22 mai 2025, fie la sediul Agenției Locale pentru Ocuparea Forței de Muncă din Hunedoara, situat pe strada Furnalelor nr. 2 B (telefon: 0755.99.99.17), fie la sediul AJOFM din Deva, Piața Unirii nr. 2 (telefon: 0254.216.151).

Potrivit organizatorilor: „Acest eveniment se adresează tuturor persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă sau celor care doresc să se reorienteze profesional către ocupații cu perspective pe termen mediu și lung, dar și angajatorilor care doresc să-și recruteze personal. Scopul bursei este facilitarea interacțiunii directe dintre angajatori și persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, oferind oportunități reale de angajare și promovând ocuparea forței de muncă la nivel județean.

La ediția din acest an sunt așteptați să participe zeci de angajatori din diverse domenii de activitate, fiind disponibile locuri de muncă atât pentru persoane cu studii medii, cât și pentru cele cu studii superioare.

AJOFM Hunedoara încurajează participarea activă a tuturor celor interesați și reamintește că, pe lângă oportunitățile de angajare, participanții vor putea beneficia de consiliere profesională, informații despre formarea profesională și alte servicii oferite de agenție” – precizează AJOFM Hunedoara.

Evenimentul este o oportunitate excelentă atât pentru companii, cât și pentru candidatul aflat în căutare de stabilitate și dezvoltare profesională, într-un context economic în continuă transformare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *