O tânără a fost rănită după ce a intrat cu mașina într-un stâlp de electricitate în comuna General Berthelot!
Un accident rutier a avut loc miercuri, 9 iulie 2025, în jurul orei 19:10, pe drumul județean DJ 687 C, în comuna General Berthelot, județul Hunedoara. Poliția Orașului Hațeg a fost sesizată de urgență despre producerea evenimentului, iar echipajele s-au deplasat imediat la fața locului pentru a efectua cercetările necesare.
Potrivit informațiilor oficiale furnizate de autorități, o tânără în vârstă de 20 de ani, domiciliată în comuna General Berthelot, în timp ce conducea un autoturism pe sensul de mers Tuștea – Hațeg, ar fi pierdut controlul volanului, a ieșit de pe carosabil și a lovit violent un stâlp de electricitate aflat pe marginea drumului.
În urma impactului, șoferița a suferit leziuni și a fost transportată de urgență la o unitate medicală, unde a primit îngrijiri de specialitate. Din fericire, viața acesteia nu a fost pusă în pericol.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, urmând să stabilească toate împrejurările producerii accidentului. Verificările vor include și testarea șoferiței pentru consum de alcool sau alte substanțe, conform procedurii legale.