Oana Biriș, atac dur la Nistor: „De ce să-ți asumi decenii de complicitate la declinul unui județ, când poți să scrii scrisori deschise?”
Reacțiile politice nu au întârziat să apară după ce președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor (PSD), a transmis o scrisoare deschisă către Președintele României și către Guvern, în care avertiza că județul Hunedoara „riscă să devină un cimitir industrial și social”.
Printre cei care au comentat demersul lui Nistor se numără Oana Biriș, reprezentantă a opoziției, care a criticat dur gestul liderului social-democrat, acuzându-l de ipocrizie și lipsă de asumare.
„E ca și cum incendiatorul dă vina pe pompieri că n-au stins focul mai repede”
„De ce să-ți asumi decenii de complicitate la declinul unui județ, când poți să scrii scrisori deschise, pasând responsabilitatea în curtea altora?”, a transmis Oana Biriș într-un mesaj public.
Aceasta l-a acuzat pe Laurențiu Nistor și pe liderii PSD Hunedoara că, de-a lungul ultimelor decenii, au fost principalii responsabili pentru dezastrul economic și social în care se află județul.
„Laurențiu Nistor și oamenii săi sunt ‘la butoanele’ județului de zeci de ani: primari, deputați, președinți de consiliu județean. Au avut pârghiile pentru a atrage investitori, pentru a diversifica economia și pentru a susține industriile locale. Rezultatul? Hunedoara este printre cele mai sărace județe, iar tinerii fug de aici fără să mai privească înapoi”, a declarat Biriș.
Critică la adresa guvernelor PSD
În același context, Oana Biriș a amintit că guvernele PSD au fost cele care au închis minele din Valea Jiului și au vândut Combinatul Siderurgic Hunedoara în 2003, în perioada guvernului Adrian Năstase, „pentru fabuloasa sumă de 1 euro”.
„Cum să deplângi public ‘cimitirul industrial’, când tocmai partidul tău a închis minele, a vândut combinatul și a distrus lanțul industrial integrat al județului? E ca și cum incendiatorul dă vina pe pompieri că n-au stins focul mai repede”, a afirmat aceasta.
Administrația locală, acuzată de nepotism și lipsă de viziune
Biriș a continuat, susținând că investitorii ocolesc județul Hunedoara din cauza modului în care este condus: „Nimeni nu vrea să bage bani într-un județ unde administrația locală funcționează după reguli de partid, nu după reguli economice. Când ai toate pârghiile pentru a crea un climat predictibil, dar cultivi relații de putere, nepotism și contracte atribuite preferențial, o problemă morală se transformă într-o problemă economică reală.”
„Hunedoara nu a devenit un cimitir industrial peste noapte”
În final, Oana Biriș a transmis că declinul județului Hunedoara nu este rezultatul unei decizii recente, ci consecința a zeci de ani de administrare defectuoasă: „Adevărul este dureros, dar simplu: Hunedoara nu a devenit un ‘cimitir industrial’ peste noapte. A devenit așa pentru că, timp de zeci de ani, a fost condus de oameni fără viziune, care detestă transparența și concurența. Și care, atunci când consecințele propriilor decizii le ‘exploatează în față’, sunt lipsiți de rușine.”
Așa Oana pãpușã… Bravos, cã ne-am sãturat de tãietorul de panglici…
Gunoiul ãsta a ajuns șef la epurare ?!?! Nu pot să cred. E adevărat că mai merge 40% din ea?
40 % cu indulgență