Omagiu moților și eroilor de la Dupăpiatră – Laurențiu Nistor, prezent la „Întâlnirea moților cu istoria”
În prima duminică a lunii iulie, comuna Buceș din județul Hunedoara a găzduit cea de-a 53-a ediție a evenimentului tradițional „Întâlnirea moților cu istoria”, desfășurat la Dupăpiatră, un loc cu încărcătură simbolică și istorică profundă. La manifestare a participat și președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, alături de oficialități, localnici și numeroși participanți care au venit să aducă un omagiu moților ce au luptat cu vitejie în timpul Revoluției de la 1848–1849.
„Astăzi, în prima duminică a lunii iulie, așa cum cere tradiția, am participat la „Întâlnirea moților cu istoria”, eveniment ajuns la cea de-a 53-a ediție și desfășurat la Dupăpiatră, com. Buceș. Cu recunoștință și respect, am adus un omagiu moților care au luptat cu dârzenie în defileul de la Cheia-Dupăpiatră în timpul Revoluției de la 1848-1849 și am depus o coroană de flori la monumentul ridicat la „Crucea Iancului”.
Aceste locuri ne amintesc de lupta crâncenă pentru libertate și pentru drepturi sociale purtată de moții conduși de Avram Iancu și tribunii săi, în Defileul de la Cheia-Dupăpiatră. În acele momente grele, când în joc era viitorul națiunii române din Transilvania, bărbații, femeile și copiii, care trăiau în aceste locuri, au ales să lupte până la ultimul pentru un ideal superior: păstrarea identității și apărarea valorilor străbune.
Avram Iancu – sărbătorit astăzi ca Erou al Națiunii Române – a fost omul care a știut cum să mobilizeze și să conducă oamenii în acțiunile și luptele menite să asigure un viitor demn locuitorilor din Țara Moților și tuturor românilor ardeleni. În Munții Apuseni, el a fost glasul celor oprimați, avocatul drepturilor românilor din Transilvania, care, în fața asupririi și nedreptății, au ridicat armele pentru a-și apăra limba, credința și identitatea națională. Sub conducerea sa, oamenii s-au ridicat cu curaj împotriva asupririi, iar luptele precum cea de la Dupăpiatră rămân mărturii ale voinței românilor de a fi liberi și de a-și păstra valorile naționale.
Moții, prin jertfa lor de sânge, s-au transformat în eroi ai neamului nostru în fața cărora ne înclinăm cu smerenie. Le suntem recunoscători pentru sacrificiul suprem și le promitem că nu-i vom uita niciodată. Eroii de la Dupăpiatră ne-au învățat că iubirea de țară și curajul sunt cele mai înalte virtuți, iar libertatea nu se obține fără luptă și devotament. Omagiu etern eroilor de la Dupăpiatră!”, a transmis Laurențiu Nistor.
Evenimentul a reafirmat importanța păstrării memoriei istorice și a cinstirii celor care, prin sacrificiu, au contribuit la formarea unei identități naționale solide. Crucea Iancului rămâne un simbol al curajului moțesc și al luptei neînfricate pentru libertate.