(OPINIE) Voicu Ienci: Idealul interbelic al Romaniei Mari – o minciuna si o mistificare pentru a continua sa ramanem hoti si prosti

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Sunt satul si ingretosat de trancaneala clasica de dupa ’89, de povestea asta dulce cu iz de aspartam nutrasweet, de ineptiile debitate despre epoca de aur interbelica, despre Romania aia mare si frumoasa, asezata si corecta, bogata si sanatoasa.

O minciuna si o gogoasa istorica am pus-o pe un piedestal si ne mandrim cu neadevaruri, ne raportam la valori ce nu au existat vreodata, ne invinuim prezentul prin comparatie cu ce nu a fost decat in mintea incetosata a unor propagandisti frustrati, imbracati in haina la moda a restauratorilor de „adevaruri” inexistente.

In primul rand, am fost mereu saraci si cumplit de ineficienti, cu o economie nefunctionala si ramasa mereu in urma a orice ar fi putut constitui minim standard. Din 1919 si pana la inceputul celui de-al doilea razboi mondial, am fost mereu coada europeana a produsului intern brut per capita, o coada rusinoasa, depasita permanent de astia cu care noi mereu concuram si la care mereu ne uitam chioras -unguri, bulgari, sarbi, pana si de dispretuitii si hulitii albanezi.

Da, timp de doua decenii am fost permanent pe ultimul loc cand a fost vorba comparatiei pe bune, intre cat a produs tara asta si de ce potential uman a dispus.

Permanent ne-am instrainat resursele in favoarea celor veniti sa preia materia prima si sa ne vanda produsul finit ca la prosti, asemeni amerindienilor ce isi dadeau aurul de la gat pe oglinzi, margele si alcool.
Ce se intampla astazi cu lemnul, gazul, cerealele, metalele si orice altceva ar mai putea fi bogatie si argument economic, se intampla si atunci la fel si la aceleasi monstruoase dimensiuni.

Si in interbelic, ca si acum, sistemul politic, administrativ si economic tragea sa moara pana la ineficienta datorita coruptiei endemice si generalizate, structurata piramidal pana la nivelul cel mai de sus al Coroanei si Familiei Regale, trecand prin prim-ministri si ministri pe care azi ii idolatrizam fara discernamant, uitand ca luau mita sistematic, ca isi insuseau orice si oricat, dand legi strambe pentru interese economice personale, ca isi numeau neamurile si prietenii in functii de unde sa manance sute si mii de guri lacome si nesatule.

Uitam ca, la fel ca si acum, o intreaga clasa politica lingea clantele ambasadelor marilor puteri ale vremii si facea inchinaciuni pe comision gras marilor trusturi ce incarcau si scoteau din tara asta orice putea fi de vreun folos.

Uitam ca orice puteam numi capital autohton s-a construit prin contracte grase impartite la masa de poker a lui Carol al II-lea si a Duduiei.

Am uitat de epidemiile tratate cu indiferenta, de zecile si sutele de mii de victime ale unui sistem sanitar rudimentar si aproape inexistent, am uitat de baronii liberali, taranisti sau averescani, care isi luau partea din tot ce exista, isi faceau plinul cu foame fanariota intre o schimbare de guvern si alta, pentru a sustine vieti scandaloase -ale lor si progeniturilor lor fara valori sau merit.

Am uitat pumnul pus in gura presei cu bani sau cu Prefectura Politiei, campaniile de demonizare a adversarului politic si de manipulare a violentei din societate, alegerile in care erai asteptat cu bate la iesirea din sectia de votare.

Admiram, idolatrizam chiar, figuri ale literaturii interbelice, varfuri intelectuale vandute foamei de bani si de putere, pupatori de dosuri ale puternicilor zilei. Facem din pitici diformi moral mari figuri ale afirmarii nationale, numai pentru ca, in contexte ce le-au convenit, au scos cuvinte goale, devenite axiome ale patriotismului contemporan. Le repetam zicerile ipocrite, uitand cu desavarsire mobilul cu care au fost rostite, penibilul desavarsit al contextului in care au fost declamate.

Vorbim despre unitatea nationala, despre nazuintele de unire ale tuturor romanilor, uitand de jaful sistematic la care a fost supusa Basarabia dupa Unire, de furtul resurselor Ardealului prin consiliile directoare ale marilor intreprinderi de exploatare a resurselor numite de la Bucuresti. Uitam ca vreme de jumatate de secol, blajina si bogata Moldova a fost adusa in stare de crunta degradare, ca Iasul a fost coborat pana la irelevanta de la statutul celui mai mare si dezvoltat centru urban al tarii, de hotii si talharii care au controlat statul national roman abia nascut.

Ne mai miram cum de am avut anul 1940, cum am sucombat ca stat si natiune in termen de o luna de zile. Nu ar trebui sa o facem. Ar fi bine sa privim in urma, la starea deplorabila a armatei furate de furnizori si de o elita militara incompetenta si hoata, avansata pe pile, spaga si nepotisme.

Am intelege de ce suntem cum suntem astazi, cand inca ne mintim cu un trecut istoric mistificat, cu iluziile unor epoci care numai bune si drepte nu au fost, am pricepe ce ne asteapta in viitor daca nu ne dregem naravurile si nu ne depasim neputintele de capatai.

1940 se poate repeta oricand. Contextul istoric e tot mai favorabil, mai amenintator. Istoria se repeta mereu, mai ales pentru prostii care nu invata din ea.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google