Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Orașul Ștei participă la PROIECTUL FARO care are ca scop promovarea la nivelul UE a patrimoniului cultural

Orașul Ștei participă la PROIECTUL FARO care are ca scop promovarea la nivelul UE a patrimoniului cultural

Orașul Ștei participă la PROIECTUL FARO, finanțat din bani europeni, având ca scop promovarea la nivel european a patrimoniului cultural, care va fi o componentă de bază în dezvoltarea turismului local.

„În 25 și 26 ianuarie, am participat, în orașul NOVA GORICA, la etapa proiectului FARO, organizată de către acest frumos oraș sloven, care în 2025 va fi CAPITALĂ CULTURALĂ EUROPEANĂ, în parteneriat cu orașul italian GORIZIA. În 1947 creionul necruțător al conducătorilor marilor puteri ale lumii a împărțit harta orașului în două. O parte din oraș a rămas în Italia (localitatea Gorizia), iar o altă parte, în fosta Iugoslavie al lui Tito(localitatea Nova Gorica).

Primarul orașului gazdă a fost prezent la o parte din lucrări, a transmis participanților un salut de bun venit și a avut o scurtă alocuțiune.

Toate cele opt participante la acest proiect(orașele: Dimitrivgrad(Bulgaria), Nova Gorica(Slovenia), Carbonia(Italia), Shkroder(Albania), Piotrkow Trybunalski(Polonia), Lousada(Portugalia) și Ștei, precum și Asociația ATRIUM(Forli-Italia), fac parte din Ruta Culturală ATRIUM a Consiliului European și au fost pe rând gazde și organizatoare ale seminariilor pentru lucrările din cadrul proiectului.

ORAȘUL NOSTRU VA GĂZDUI, la sfârșitul lunii februarie, ultima etapă a acestor mobilități, care au contribuit la dezvoltarea ideilor despre promovarea turismului cultural, iar schimburile de experiență au fost utile pentru a gândi noi concepte pentru procesele de prezervare, restaurare și reconversie a patrimoniului cultural din orașul nostru.

Prin acest proiect și prin toate celelalte desfășurate în cadrul Rutei Cultural Europene ATRIUM, prin faptul că în LUNA MAI, 2023, lucrările Adunării Generale a Asociației ATRIUM vor avea loc la Ștei, prin dezvoltarea celorlalte investiții în obiective turistice, orașul nostru va putea constitui un important PUNCT DE INTERES ÎN TURISMUL BIHOREAN ȘI CHIAR NAȚIONAL” a anunțat primarul Iulian Balaj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *