Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Percheziții în Hațeg. Două pistoale au fost ridicate în timpul celor șase percheziții domiciliare!

Percheziții în Hațeg. Două pistoale au fost ridicate în timpul celor șase percheziții domiciliare!

Polițiștii hunedoreni din cadrul Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, cu sprijinul a aproximativ 40 de colegi din structurile de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice, precum și din cadrul Serviciului Criminalistic și Serviciului de Acțiuni Speciale, au pus în executare, ieri, 29 octombrie a.c., șase mandate de percheziție domiciliară. Polițiștii au descins pe raza orașului Hațeg, la locuințele folosite de un bărbat în vârstă de 54 de ani.

„În urma perchezițiilor, au fost identificate 2 arme scurte – tip pistol, susceptibile a fi deținute fără drept. Bunurile au fost ridicate în vederea confiscării și administrării probatoriului în cauză. Polițiștii continuă cercetările privind săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu. 

În cadrul aceleiași acțiuni, s-au aplicat 12 sancțiuni contravenționale în valoare de 6.980 lei, pentru nereguli constatate la regimul rutier. De asemenea, polițiștii au reținut 2 certificate de înmatriculare. Acțiunea a beneficiat de sprijinul a 16 jandarmi din cadrul I.J.J. Timiș.

Loading

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *