Circa 300 milioane euro s-au plătit deja la proiectul metroului din Cluj. Viceprimarul Tarcea: „Avem acum o sursă sigură de finanțare, atât pentru prezent, cât și pentru viitor!”

Viceprimarul Clujului, Dan Tarcea, a anunțat astăzi ce sume s-au plătit deja de către Guvernul României și Primăria Cluj pentru proiectul metroului din Cluj. Explicația a fost făcută publică săptămâna trecută și de către primarul Emil Boc dar oficialii primăriei continuă să rostogolească mesajul pentru a diminua campania de informații false referitoare la proiect și la finanțarea sa.
„Până acum, Guvernul României a plătit antreprenorului 288 milioane de euro, prin intermediul Primăriei Cluj-Napoca. Din fonduri locale, contribuția Primăriei Cluj a fost de 388 de mii euro.
Cum au fost folosiți acești bani? Exproprieri de 56 de milioane de euro, avans către antreprenor de 216 milioane de euro și proiecte tehnice de 14 milioane de euro.
Chiar dacă unii răspândesc zvonuri pentru a părea relevanți, bucurându-se la ideea că proiectul s-ar opri, realitatea este alta: metroul merge înainte! TBM-urile (”Tunnel Boring Machine” sau cârtițele) sunt pregătite și vor ajunge la Cluj-Napoca în această toamnă pentru a începe lucrările.
Cum se finanțează metroul? Ministerul Transporturilor a semnat un act adițional pentru finanțare prin obligațiuni verzi, în completarea fondurilor PNRR. Avem acum o sursă sigură de finanțare, atât pentru prezent, cât și pentru viitor!” a anunțat viceprimarul Clujului, Dan Tarcea.
@cluj.1 Dan Tarcea: „Banii de metrou nu s-au pierdut și nu se pierd. Chiar dacă unii răspândesc zvonuri pentru a părea relevanți, bucurându-se la ideea că proiectul s-ar opri, realitatea este alta: metroul merge înainte!” #metrou #metroucluj #cluj #clujnapoca #dantarcea #viceprimardantarcea #finantare ♬ original sound Cluj 1
Cum va arăta metroul din zona metropolitană Cluj?
Traseul va avea 21 de km, cu 19 stații. Trenurile metroului din Cluj-Napoca vor circula la un interval de 90 de secunde.
„Construcția unei linii de metrou ușor, cu 19 stații subterane în tehnologie „rail” șină de cale ferată, cu o capacitate transport nominală/maximă la interval de 90 sec: 15.200/21.600 pasageri / oră și sens (40 trenuri / oră și sens) și un depou suprateran. Cluj Napoca este al doilea oraş din România după numărul de locuitori, iar valorile de circulaţie pe DN 1 Floreşti – Cluj Napoca sunt comparabile cu cele de pe DN 1 Otopeni – Bucureşti (şosea cu 6 benzi)”, se arată în Nota de Fundamentare a proiectului de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici.
Care va fi traseul?
Traseul liniei de metrou ușor își începe parcursul din noua zonă rezidențială Florești. Primele trei stații sunt orientate către cartiere cu o densitate medie de locuințe.
Stațiile 4 și 5 servesc zone mixte în plină expansiune, situate în apropierea viitorului spital regional de urgență și a unui centru comercial. Stațiile 6, 7 și 8 acoperă cartierul Mănăștur, care este cea mai aglomerată zonă locativă din oraș. Ulterior, linia se aliniază pe axa vest-est, traversând centrul orașului, până la Piața Mărăști.
De aici, o ramificație a liniei se îndreaptă către zona industrială Muncii, facilitând și conexiunea cu rețeaua feroviară și viitorul sistem de tren metropolitan, în timp ce o altă ramură va deservi cartierele Gheorgheni și Sopor, unde este situat și depoul de suprafață.
Întreaga linie se desfășoară în subteran, cu excepția racordului de tranziție din apropierea depoului.