Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Peștera Urșilor, pe lângă urmele de ursus spelaeus de acum 15.000 de ani, oase de capră neagră, lei şi hiene de peşteră

Peștera Urșilor, pe lângă urmele de ursus spelaeus de acum 15.000 de ani, oase de capră neagră, lei şi hiene de peşteră

Peștera Urșilor a fost descoperită în 1975, cu ocazia unei dinamitări executate la cariera de marmură din zonă. Este unul dintre principalele obiective turistice ale Munților Apuseni, ea aflându-se în județul Bihor, în imediata apropiere a localității Chișcău, comuna Pietroasa, la o altitudine de 482 m.

„În 1975, anul în care a fost descoperită, Peştera Urşilor găzduia o cantitate impresionantă de urme şi fosile ale ursului de cavernă. Ursus spelaeus este o specie dispărută acum 15.000 de ani. Primele explorări subterane au fost făcute de speologii amatori de la clubul Speodava, ei fiind urmaţi de specialiştii Institutului de Speologie Emil Racoviţă şi ai Muzeului Ţării Crişurilor din Oradea. După cinci ani de amenajări, Peştera Urşilor a fost deschisă turiştilor. În scurt timp, locul a devenit una dintre cele mai interesante atracţii turistice ale Munţilor Apuseni. Amenajările moderne, dar şi frumuseţile naturale din interior au atras şi atrag încă o mulţime de curioşi atât din ţară, cât şi din străinătate. Pe lângă fosilele ursului de peşteră, aici au fost descoperite şi oase de capră neagră, lei şi hiene de peşteră.

Pe o lungime de 1.500 m, cât măsoară parcursul turistic al peşterii, vizitatorii pot să vadă câteva galerii impresionante, spectaculoase formaţiuni de stalactite şi stalagmite, dar mai ales resturile pietrificate ale animalelor preistorice care au adus faima acestor locuri. În cele trei galerii deschise pentru vizitare, Galeria Emil Racoviţă, Galeria Urşilor şi Galeria Oaselor, sunt numeroase minunăţii ale naturii ce etalează forme unice, câteva dintre ele primindu-şi numele de la poveştile pe care le-au inspirat: Lacul cu nuferi, Căsuţa piticilor, Sfatul Bătrânilor. O bună parte a peşterii este închisă publicului deoarece are statut de rezervaţie naturală protejată” prezintă peștera cei de la Discover Bihor.

sursă video: Discover Bihor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *