Poliția s-a autosesizat după apariția unor imagini cu o presupusă agresiune la un centru de recuperare din Bratca
La data de 3 noiembrie 2025, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor s-au sesizat din oficiu, după apariția în spațiul public a unor imagini care prezintă o posibilă agresiune ce s-ar fi produs la un centru de recuperare și reabilitare a persoanelor cu dizabilități din localitatea Bratca, județul Bihor.
În urma verificărilor preliminare, a fost întocmit un dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd, sub aspectul comiterii infracțiunii de purtare abuzivă.
Scopul anchetei este identificarea persoanelor implicate și stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-ar fi produs fapta. În funcție de rezultatul investigațiilor, autoritățile vor dispune măsurile legale corespunzătoare.
Până în prezent, la Inspectoratul de Poliție Județean Bihor nu au fost depuse plângeri sau sesizări referitoare la situația prezentată în imagini.