Polițiștii au prins în flagrant delict doi tineri în timp ce ar fi tranzacţionat 103 monede medievale
Polițiștii au prins marți în flagrant delict două persoane în timp ce ar fi tranzacţionat 103 monede medievale.
În acest dosar, întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat şi tăinuire, poliţiştii au efectuat 5 percheziţii domiciliare în oraşul Podu Iloaiei şi în judeţul Suceava.
În urma acţiunii, au fost ridicate cele 103 monede medievale, 21.000 de lei şi 1.750 de euro, precum şi telefoane mobile.
Din cercetări a rezultat faptul că monedele ar fi fost furate, la începutul lunii noiembrie 2021, dintr-un sit arheologic din municipiul Iaşi.
Un tânăr şi o tânără au fost reţinuţi de poliţişti pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi. Totodată, în cadrul dosarului penal sunt cercetate alte două persoane, încarcerate în penitenciar.