Polițiștii din Borod au prins un bărbat de 42 de ani, din localitate, care trebuia să fie încarcerat, în urma unei condamnări!
Joi, 23 iulie a.c., la ora 19.00, poliţiştii Secției nr.1 de Poliție Rurală Borod – Postul de Poliţie Bulz au depistat şi reţinut un bărbat de 40 de ani, din comuna Bulz, judeţul Bihor.
Judecătoria Aleșd a emis pe numele acestuia un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, fiind condamnat la 2 ani și 8 luni închisoare în regim de detenţie, pentru comiterea infracţiunilor de înşelăciune şi complicitate la delapidare.
Cel în cauză a fost preluat de poliţiştii Compartimentului Urmăriri – Serviciul de Investigaţii Criminale şi încarcerat în Penitenciarul Oradea, pentru executarea pedepsei la care a fost condamnat.