Polițiștii din Hunedoara au întocmit dosar penal și au emis ordin de protecție provizoriu într-un caz de viol și amenințare
La data de 4 octombrie 2025, Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată, printr-un apel la numărul de urgență 112, cu privire la o stare conflictuală apărută la o locuință din municipiu.
Echipajul de ordine publică s-a deplasat la adresa indicată, unde a discutat cu o femeie care a relatat că un bărbat s-a prezentat la ușa locuinței sale pentru a cere un telefon mobil și niște chei aparținând fratelui său, aflat în străinătate. Femeia a refuzat să deschidă ușa, iar bărbatul a părăsit zona.
În urma cercetărilor efectuate ulterior, la sediul Poliției, a reieșit că fiica femeii, o tânără de 18 ani, are o relație de concubinaj de aproximativ trei ani cu fratele bărbatului menționat, în vârstă de 38 de ani, în prezent stabilit în Spania.
Polițiștii au stabilit, totodată, că bărbatul aflat în Spania le-ar fi apelat telefonic în mod repetat pe femeie și pe fiica acesteia, adresându-le amenințări cu acte de violență.
Având în vedere cele constatate, a fost întocmit dosar penal pentru infracțiunile de viol asupra unui minor (la data comiterii faptei, tânăra fiind minoră) și amenințare.
De asemenea, în urma completării formularului de evaluare a riscului, s-a constatat existența unui risc iminent asupra siguranței persoanelor implicate, motiv pentru care polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu față de bărbatul în cauză.
Cercetările continuă sub coordonarea procurorilor, în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor și luării măsurilor legale.