Polițiștii și jandarmii din Alba vor asigura ordinea publică la Târgul de Fete de pe Muntele Găina
În perioada 22 – 23 iulie 2023, cu ocazia Târgului de Fete de pe Muntele Găina, Inspectoratul de Poliție Județean Alba va asigura un dispozitiv de ordine publică format din 78 de polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, poliție rutieră, arme, explozivi și substanțe periculoase, investigații criminale, investigarea a criminalității economice și criminalistic.
Se va urmări, în principal, prevenirea si combaterea faptelor de natură penală sau contravențională, menținerea climatului de siguranță publică, respectarea regulilor generale de comerț, prevenirea și combaterea oricăror activități ilicite și luarea măsurilor legale împotriva celor care, profitând de zonele aglomerate comit furturi din buzunare sau din locuri amenajate pentru depozitarea și valorificarea produselor.
Totodată, polițiștii vor fi prezenți, alături de jandarmi, în zonele în care vor avea loc activități cultural – artistice, astfel încât acestea să se desfășoare în mod normal, fără evenimente negative.
Totodată, împreună cu alte structuri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, polițiștii vor organiza activități informativ – preventive, în cadrul cărora participanții la manifestări vor fi informați în legătură cu riscurile consumului de droguri, prevenirea victimizării din traficul de persoane, violarea vieții private și cyberbullying și vor primi recomandări pentru o conduită responsabilă.
Polițiștii rutieri vor acționa, pe toate traseele de deplasare către comuna Avram Iancu și spre Muntele Găina, pentru fluidizarea traficului rutier și prevenirea accidentelor rutiere.
Totodată, se va acționa pentru depistarea celor care pun în pericol siguranța traficului rutier și conduc autovehicule sub influenta băuturilor alcoolice sau a substanțelor interzise precum și a celor care conduc cu viteză excesivă.