Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Pompierii din Beiuș și Ștei au intervenit prompt la accidentul soldat cu 12 răniți din Dușești, de pe DN76

Pompierii din Beiuș și Ștei au intervenit prompt la accidentul soldat cu 12 răniți din Dușești, de pe DN76

Miercuri, 06 octombrie a.c., în jurul 17.20, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor a fost a fost anunțat prin Sistemul Unic 112, cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 76, la intrarea în localitatea Dușești, eveniment în care au fost implicate 21 de persoane aflate în două autovehicule: 20 de persoane aflate într-un autocar și șoferul unui TIR.

Pentru salvarea victimelor, la locul accidentului au fost mobilizate operativ patru echipaje de pompieri militari din cadrul Secției Beiuș, Stației Ștei și Detașamentului 2 de Pompieri Oradea, cu două ambulanțe SMURD tip B2, o autospecială de transport victime multiple și o autospecială de intervenție cu modul de descarcerare, precum și echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea și patru echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.

Echipajele medicale și cele de pompieri militari paramedici au evaluat cele 21 de persoane implicate în accident și au acordat îngrijirile necesare celor 12 persoane rănite.

Trei victime rănite ușor (cod verde medical) au fost transportate la Camera de Primiri Urgențe a Spitalului Municipal din Beiuș, iar celelalte nouă victime (șase în cod verde medical și trei în cod galben medical), la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Oradea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *