Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Pompierii militari bihoreni au obținut locul III pe țară la concursurile pentru Situaţii de Urgenţă

Pompierii militari bihoreni au obținut locul III pe țară la concursurile pentru Situaţii de Urgenţă

Soldatul Szigeti Botond, cel mai bun pompier din cadrul fazei naționale a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situaţii de Urgenţă.

Pompierii militari bihoreni au ocupat cea de-a treia treaptă a podiumului, la etapa finală a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situaţii de Urgenţă, competiţie organizată de Inspectoratul Pentru Situaţii De Urgenţă “Petrodava” Al Judeţului Neamţ, în perioada 20-23 august 2024.

La startul concursului, desfășurat în municipiul Piatra-Neamț, s-au aliniat loturile reprezentative ale inspectoratelor județene pentru situații de urgență din județele Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Călărași, Gorj, Mureș, Neamț, Sibiu și Suceava.

Competiția, ce are ca principal obiectiv perfecţionarea aptitudinilor şi a deprinderilor necesare intervenţiilor în situaţii de urgenţă, a constat în parcurgerea celor patru probe specifice: “Scara de fereastră”, “Pista cu obstacole”, “Ştafeta 4 x 100 metri” şi “Realizarea dispozitivului de intervenţie la motopompă”.

Echipa Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor, formată din plutonier adjutant Oprean Cristian, plutonier adjutant Popa Octavian, plutonier adjutant Pop Szabolcz, plutonier major Mălăieș Adrian, plutonier major Suciu Paul, plutonier Nicoraș Ionuț, plutonier Motoșan Ionuț, soldat Horga Vlad, soldat Dărăban Laviniu și soldat Szigeti Botond, coordonată de căpitan Flore Mihai și antrenată de plutonier adjutant Lazoc Cătălin, a reușit să se claseze pe locul III în clasamentul final, pe locul I la probele “Pista cu obstacole” și “Ştafeta 4 x 100 metri” și pe locul II la proba “Scara de fereastră”.

În clasamentul final al concursului, locul I i-a revenit echipei Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bacău, iar locul II a fost ocupat de lotul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamț.

Loading

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *