Postul Sfintei Marii, perioadă de doliu și pregătire de pelerinaj la mănăstiri
Postul Sfintei Marii (1-15 august) era ținut de oamenii satelor și aceste zile erau considerate de doliu și de durere. Se îmbrăcau în veșminte cernite, la fel ca Maica Domnului care, în ultima ei perioadă petrecută pe pământ, urca zi de zi pe Muntele Golgota, pentru a se ruga în locul în care Fiul ei a fost răstignit. În apropierea zilei de 15 august, oamenii satelor făceau pelerinaje la mănăstiri, pentru a cere ajutorul Maicii Domnului. Un astfel de pelerinaj are loc la Mănăstirea clujeană Nicula.
În această perioadă, casele erau împodobite cu icoane pe lemn și sticlă, ce o reprezentau pe „Maica Domnului Îndurerată”. La icoane, femeile puneau busuioc și „rug sântămăresc”, flori ce erau păstrate tot anul „pentru tămăduirea pruncilor și pacea în casă, sub binecuvântarea Maicii Domnului”, aflăm din volumul „Obiceiuri tradiționale românești din Transilvania – sărbători, credințe și mituri”, autor Maria Bocșe, volum apărut sub egida Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj.
Tot în această perioadă de post se culegeau plantele de leac, unele dintre acestea pierzându-și puterea curativă după data de 15 august.
De altfel, în viața satului, nu exista post sau rugăciune, descântec de leac, legende, colinde, cântece religioase sau pricesne, rituri la nașterea pruncilor, orații la nuntă, bocete, în care Maica Domnului să nu fie invocată la bine și la rău, la durere sau la bucurie.
