Primarul din Poieni, Adrian Morariu: „Avem 12 proiecte în derulare. Le vom duce la bun sfârșit!”
Invitat în podcastul Horia Nasra Show, primarul comunei Poieni, Adrian Morariu, a făcut o trecere în revistă a proiectelor aflate în prezent în derulare la nivel local. Edilul a subliniat că, deși nu a mai fost posibilă semnarea unui contract prin programul Anghel Saligny, administrația lucrează la mai multe investiții importante pentru infrastructura și dezvoltarea comunei.
„Pe Anghel Saligny nu avem proiect depus, pentru că a fost prea târziu în momentul în care am preluat mandatul. Am avut însă discuții cu comunele învecinate pentru a depune un proiect comun, de amploare, pe apă și canalizare”, a explicat primarul Morariu.
În prezent, comuna Poieni are 12 proiecte în derulare, unele dintre ele începute încă din 2018 și rămase nefinalizate. Primarul afirmă că obiectivul său este să ducă toate aceste investiții „la bun sfârșit”.
„Valoarea totală a proiectelor, incluzând fondurile europene și contribuția proprie, este de aproximativ 47 de milioane de lei. Ne gândim și la depunerea altor proiecte, în special pe partea socială”, a adăugat edilul.
Printre investițiile aflate în diverse stadii de execuție se numără:
- Modernizarea străzilor din comună, unde urmează recepția lucrărilor în perioada imediat următoare;
- Modernizarea drumurilor forestiere din zona barajului, care vor fi finalizate în scurt timp;
- Rețeaua de canalizare din Valea Drăganului, un proiect cu dificultăți în derulare, din cauza problemelor cu constructorul.
„A fost un rest de execuție scos la licitație, iar firma câștigătoare a venit cu un preț neobișnuit de mic. Sperăm totuși să putem finaliza lucrarea, pentru că altfel ar trebui să returnăm contribuția primită de la Uniunea Europeană, în valoare de aproximativ un milion de euro”, a explicat Morariu.
Edilul a menționat și alte investiții importante în derulare sau finalizate:
- Reabilitarea clădirilor publice – școli și cămine culturale din satele Hodis, Morlaca, Tranișu și Bologa;
- Execuția lucrărilor la dispensarul din Poieni;
- Lucrări de reabilitare termică pentru mai multe clădiri publice, care includ refacerea acoperișului, izolarea termică și amenajarea trotuarelor.
„Indiferent de gradul actual de execuție, mergem înainte și finalizăm aceste lucrări, pentru ca imobilele să fie complet funcționale și să nu mai aibă probleme ani la rând”, a declarat primarul.
Morariu a vorbit și despre dezbaterile din Consiliul Local privind contribuțiile proprii ale comunei la aceste investiții.
„Chiar dacă unii consilieri se întreabă de ce trebuie să venim cu sume de 600.000 – 700.000 de lei în funcție de clădire, consider că este necesar să facem lucrurile de calitate. Am descoperit, de exemplu, un contract din urmă cu cinci ani, în care pentru un simplu acoperiș la școala din Bologa s-au cheltuit 290.000 de lei, deși doar materialul – tabla – costa atunci cel mult 30.000 de lei. Sunt sume foarte mari”, a explicat edilul.
Primarul a conchis că noua administrație locală din Poieni își propune să continue proiectele începute, dar „într-un mod transparent și eficient, astfel încât fiecare investiție să aducă beneficii reale comunității”.