Prognoza meteo până la jumătatea lunii august: Temperaturi extreme și secetă!
Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni indică temperaturi extrem de ridicate și lipsa precipitațiilor până la jumătatea lunii august. Se anunță o perioadă cu căldură intensă, mult peste valorile obișnuite pentru această perioadă a anului. În plus, absența ploilor va contribui la o atmosferă sufocantă și uscată.
Vremea până la jumătatea lunii august. Săptămâna 15 – 22 iulie 2024
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile sudice și sud-vestice.
Regimul pluviometric va fi deficitar în regiunile vestice, nord-vestice și centrale, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.
Vremea până la jumătatea lunii august. Săptămâna 22 – 29 iulie 2024
Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval la nivelul întregii țări, dar mai ales în sudul teritoriului.
Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării.
Vremea până la jumătatea lunii august. Săptămâna 29 iulie – 5 august 2024
Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în toate regiunile, dar mai ales în cele sudice.
Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale, dar local cu o ușoară tendință spre deficit.
Vremea până la jumătatea lunii august. Săptămâna 5 – 12 august 2024
Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile sudice.
Regimul pluviometric se va situa în general în jurul celui normal pentru această perioadă, în majoritatea regiunilor țării.