Un tânăr din Teiuș a fost prins de polițiști băut și fără permis la volanul unei mașini, la Căpud

La data de 12 iulie 2024, în jurul orei 01.30, polițiștii din Teiuș au identificat un tânăr de 25 de ani, din Teiuș, în timp ce conducea un autoturism, pe DC 19, pe raza localității Căpud, fără să posede permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
În urma testării conducătorului auto, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Față de bărbat, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Cercetările sunt continuate.