Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Proiect de lege: În caz de război, toți bărbații între 18 – 65 de ani pot fi „încorporaţi și concentraţi”

Proiect de lege: În caz de război, toți bărbații între 18 – 65 de ani pot fi „încorporaţi și concentraţi”

foto: MApN

Proiectul de lege care urmează să fie discutat de Guvernul României prevede că, în funcție de manifestarea situațiilor de criză cu impact asupra securității și apărării naționale, la propunerea ministrului apărării și cu avizul premierului Ciucă, Consiliul Suprem de Apărare a Țării poate emite o hotărâre privind declararea stării de criză.

Potrivit draftului de proiect de lege, situația de criză este definită drept situația în care societatea se confruntă cu mari dificultăți generate de incidente pe teritoriul național, la nivel regional sau internațional sau de amenințări, riscuri și vulnerabilități care perturbă sau amenință condițiile de viață sau stabilitatea politică, economică și socială.

De asemenea, proiectul prevede că cetățenii cu obligații în îndeplinirea îndatoririlor militare sunt cei care îndeplinesc serviciul militar activ sau în rezervă, cei încorporabili, adică între 20 și 35 de ani, dar și bărbații cu vârste între 35 și 63 de ani.

Nu în ultimul rând, este definită și rezerva generală în caz de stare de asediu, de mobilizare sau de război. Aceasta este formată, potrivit proiectului de lege, din toți bărbații români cu vârsta cuprinsă între 18 și 60 de ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *