Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Proiecte de peste 65 milioane de euro depuse de primăriile din zona Brad așteaptă un OK de la guvern!

Dacă luna trecută, Țara Zarandului a dat lovitura, cu cele peste 74 de milioane de euro alocate pentru rețele de distribuție de gaze naturale, primăriile din zona Brad mai așteaptă un OK de la Guvernul României pentru proiectele depuse pe „Anghel Saligny”, toate în valoare de peste 65 milioane de euro.

În urmă cu câteva zile, Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, a anunțat că ministerul este în faza de verificare a eligibilității celor peste 7.000 de proiecte depuse în programul Anghel Saligny, iar proiectele vor demara în perioada aprilie – mai! Prin urmare, primăriile din zona Brad așteaptă OK-ul ministrului Czeke dar și binecuvântarea liderilor Ciolacu, Cîțu (Flutur – Boc – Bolojan) și în final a premierului Nicolae Ciucă.

Cu siguranță că suma nu va fi repartizată în totalitate însă multe proiecte vor fi finanțate. De remarcat că Florin Cazacu, primarul din Brad, a depus două proiecte care vizează modernizarea infrastructurii rutiere din Brad, apoi, edilul Lință, de la Vața de Jos, a depus cel mai mare proiect din zonă, care are ca obiect extinderea rețelei de apă și canalizare în Vața de Jos. De asemenea, remarcăm și interesul primarilor Gorcea de la Baia de Criș și Mărcuș de la Buceș pentru asfaltarea și modernizarea drumurilor comunale. Desigur și celelalte proiecte sunt deosebit de importante.

Primăriile din Țara Zarandului și cea a municipiului Brad au depus mai multe proiecte. Care sunt proiectele depuse?

Municipiul Brad:

  • CONSTRUIRE POD PESTE RÂUL CRIŞUL ALB PE STRADA CLOŞCA, ÎN MUNICIPIUL BRAD , JUDEȚUL HUNEDOARA – Poduri – 17.048.544 RON
  • MODERNIZARE DRUMURI DE INTERES LOCAL ȘI STRĂZI ÎN SATUL ȚĂRĂȚEL, MUNICIPIUL BRAD, JUDETUL HUNEDOARA – Drumuri – 12.393.721 RON
  • MODERNIZARE DN74, STRADA MOȚILOR, GOȘA, ȚARĂȚEL, MUNICIPIUL BRAD, JUDETUL HUNEDOARA – Drumuri – 12.317.887 RON
  • POD PESTE RÂURILE CRIȘUL ALB ȘI LUNCOI ÎN MUNICIPIUL BRAD, JUDEȚUL HUNEDOARA – Poduri – 7.029.151 RON

Luncoiu de Jos:

  • MODERNIZARE DRUMURI IN COMUNA LUNCOIU DE JOS, JUDETUL HUNEDOARA – Drumuri – 12.731.195 RON
  • ALIMENTARE CU APA SI STATIE DE TRATARE IN COMUNA LUNCOIU DE JOS, JUDETUL HUNEDOARA – Alimentare cu apă – 13.056.239 RON
  • INFIINTARE RETEA DE CANALIZARE SI STATIE DE EPURARE IN COMUNA LUNCOIU DE JOS, JUDETUL HUNEDOARA – Canalizare – 36.479.208 RON
  • CONSTRUIRE PODURI SI PODETE IN COMUNA LUNCOIU DE JOS, JUDETUL HUNEDOARA – Poduri – 3.837.927 RON

Crișcior:

  • Extindere sistem de apa si apa uzata in localitatea Zdrapti, comuna Criscior, jud. Hunedoara – Apă+canal – 11.430.512 RON
  • Modernizare drumuri de interes local in comuna Criscior, judetul Hunedoara – Drumuri – 11.494.233 RON

Blăjeni:

  • MODERNIZARE DRUMURI DE INTERES LOCAL IN COMUNA BLAJENI, JUDETUL HUNEDOARA – Drumuri – 1.369.781 RON
  • MODERNIZARE DRUMURI VICINALE SI DRUMURI DE INTERES LOCAL IN COMUNA BLAJENI, JUDETUL HUNEDOARA – Drumuri – 16.523.928 RON

Buceș:

  • Modernizare drumuri comunale și vicinale in Comuna Buceș, județul Hunedoara – Drumuri – 18.703.316 RON
  • Modernizare retea de drumuri de interes local, Comuna Buceș, județul Hunedoara – Drumuri – 18.570.847 RON

Bucureșci:

  • Modernizare DC 18 Bucureșci – Șesuri comuna București, județul Hunedoara – Drumuri – 8.424.547 RON
  • ÎMBUNĂTĂȚIRE REȚEA DE DRUMURI DE INTERES LOCAL ÎN COMUNA BUCUREȘCI, JUDEȚUL HUNEDOARA – Drumuri – 6.669.225 RON
  • ALIMENTARE CU APĂ SAT ȘESURI, COMUNA BUCUREȘCI, JUDEȚUL HUNEDOARA – Alimentare cu apă – 480.647 RON

Baia de Criș:

  • ALIMENTARE CU APA IN SATUL TEBEA,COMUNA BAIA DE CRIS,JUDETUL HUNEDOARA Alimentare cu apă 6.927.581
  • MODERNIZARE DRUMURI ȘI STRĂZI ÎN SATELE BAIA DE CRIȘ, BALDOVIN, CĂRACI,CĂRĂSTAU,LUNCA,RIȘCULIȚA ȘI ȚEBEA, COMUNA BAIA DE CRIȘ, JUDEȚUL HUNEDOARA – Drumuri – 8.165.385 RON

Ribița:

  • Modernizare drumuri de interes local în comuna Ribiţa judeţul Hunedoara – Drumuri – 18.056.461 RON

Bulzeștii de Sus:

  • „Modernizare DC5A:DJ762 -Stanculesti, km 0+000-km 1+800, comuna Bulzestii de Sus, jud.Hunedoara” – Drumuri – 2.763.386 RON
  • Modernizare DC5E:DJ762(km 22+400) -Rusesti, km 0+000-km 2+000, comuna Bulzestii de Sus, jud.Hunedoara – Drumuri – 3.333.473 RON

Tomești:

  • „MODERNIZARE DRUM IN SATUL OBARSA : ULITA „LA LACURI”, COMUNA TOMESTI, JUDETUL HUNEDOARA” – Drumuri – 1.640.172 RON
  • ALIMENTARE CU APA IN SATELE COMUNEI TOMESTI, JUDETUL HUNEDOARA – Alimentare cu apă – 14.297.776 RON

Vața de Jos:

  • EXTINDEREA RETELEI DE ALIMENTARE CU APA SI CANALIZARE IN COMUNA VATA DE JOS, JUDETUL HUNEDOARA – Apă+canal – 47.323.133 RON
  • MODERNIZARE DRUMURI IN COMUNA VATA DE JOS, JUDETUL HUNEDOARA – Drumuri – 11.433.135 RON

Despre Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”

Programul național „Anghel Saligny” presupune investiții de zeci de miliarde de lei în comunitățile locale, pentru realizarea de drumuri, canalizări și infrastructură de gaze. Prin programul de investiții Anghel Saligny ar urma să fie realizate investiții în:

  • alimentări cu apă și stații de tratare a apei
  • canalizare și stații de epurare a apei
  • drumuri
  • poduri, podețe, pasaje și punți pietonale
  • sisteme de distribuție a gazelor naturale și racordarea la sistemul de transport.

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației este cel care urmează să distribuie aceste fonduri către unitățile administrativ teritoriale: primării și consilii județene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *