Protest al minerilor din Valea Jiului. Salariile întârziate au scos minerii în stradă. Călin Marian: „Dați drumul la bani!”
Tensiune în Valea Jiului, unde minerii de la mai multe exploatări de cărbune au declanșat vineri un protest spontan, nemulțumiți de întârzierea plății salariilor. Banii, care ar fi trebuit să ajungă pe cardurile lor cu două zile în urmă, nu au fost virați până în această dimineață, ceea ce a dus la blocaje și manifestații.
„Este o stare de tensiune generată de faptul că minerii nu au primit încă salariile. Minerii de la Vulcan, schimburile 1 şi 2, s-au blocat în subteran, minerii de la Lupeni protestează în faţa sediului exploatării, iar la mina Livezeni protestul se desfăşoară în sala de pontaj”, a declarat preşedintele Sindicatului Muntele, Darius Câmpean.
Liderul sindical a explicat că a fost informat despre semnarea unui ordin de către ministrul Energiei, prin care sumele necesare pentru plata salariilor au fost deblocate. „Se aşteaptă ca banii să intre în Trezorerie şi apoi să fie viraţi pe cardurile angajaţilor Complexului Energetic Valea Jiului (CEVJ)”, a precizat Câmpean.
Sindicaliştii susțin că directorul general al CEVJ le-a garantat minerilor că banii vor intra în cursul zilei de vineri și că, dacă acest lucru nu se va întâmpla, își va prezenta demisia din funcție.
Nemulțumirile minerilor au atras și reacții politice. Senatorul Călin Marian a transmis un mesaj dur către ministrul Energiei, Bogdan Ivan: „Domnule ministru al Energiei, Bogdan Ivan, este vineri. Dați drumul la banii pentru angajații Complexului Energetic Valea Jiului. Nu mai este niciun impediment, Ordonanța de Urgență a fost aprobată! Minerii nu au nicio vină și nici nu trebuie prinși la mijloc în jocurile politice. Nu-i mai folosiți ca masă de manevră. Oricum s-a tergiversat nepermis de mult rezolvarea problemei pe care o cunoșteați de circa trei săptămâni. E timpul să construim împreună, să punem temelia unui mediu economic sănătos, nu viciat de interferențele intereselor de partid! Valea Jiului merită mai mult. Dreptate și onestitate!”
Protestul de vineri scoate din nou la iveală fragilitatea situației din Valea Jiului, unde minerii se confruntă constant cu probleme legate de finanțarea Complexului Energetic și de plata la timp a salariilor. Pentru moment, toată atenția este îndreptată către Ministerul Energiei și către promisiunile făcute de conducerea companiei, în așteptarea ca banii să fie virați efectiv către angajați.