PSD Cluj-Napoca: Suspendarea contractului pentru realizarea Centurii Metropolitane confirmă vulnerabilitatea administrativă a unui proiect strategic
PSD Cluj-Napoca a luat act de explicațiile oferite de Primăria Cluj-Napoca privind suspendarea temporară a contractului pentru realizarea Centurii Metropolitane a municipiului Cluj-Napoca, suspendare generată de un litigiu apărut între asociații din cadrul consorțiului câștigător.
Reprezentanții PSD Cluj-Napoca subliniază însă că, dincolo de această justificare formală, blocarea unui contract de o asemenea importanță scoate la iveală vulnerabilități serioase în gestionarea administrativă a proiectului. Faptul că un conflict intern al consorțiului poate conduce la suspendarea unui obiectiv strategic de infrastructură ridică întrebări legitime cu privire la rigoarea procedurii de atribuire și la existența unor mecanisme eficiente de prevenire a unor astfel de situații.
Chiar dacă administrația locală afirmă că acest conflict „nu are legătură cu modul în care implementează proiectul”, impactul asupra clujenilor este unul direct și vizibil: întârzieri semnificative, incertitudine privind termenele de realizare și riscul creșterii costurilor. Responsabilitatea administrativă nu se rezumă exclusiv la respectarea cadrului legal, ci presupune și anticiparea riscurilor contractuale, mai ales în cazul unui proiect finanțat din fonduri locale, naționale și europene.
În acest context, PSD Cluj-Napoca solicită administrației locale:
- să prezinte public impactul concret al suspendării asupra calendarului de implementare și asupra finanțării proiectului;
- să comunice transparent pașii următori și soluțiile avute în vedere pentru a evita blocaje similare pe viitor.
Municipiul Cluj-Napoca are nevoie de proiecte majore de infrastructură gestionate cu profesionalism, transparență și responsabilitate deplină, nu de situații care generează suspendări, întârzieri și incertitudine pentru cetățeni.
PSD Cluj-Napoca anunță că va continua să monitorizeze atent acest subiect și să ceară explicații clare și asumate, în interesul clujenilor și al dezvoltării reale și sustenabile a orașului.