Racul bihorean, sanitarul apelor din vestul Apusenilor: Este activ noaptea! Rade tot ce prinde!
Racul bihorean (Austropotamobius bihariensis) este o specie descoperită relativ recent și este endemică în apelor curgătoare din vestul Munților Apuseni, aceasta fiind confundată în trecut cu racul de ponoare.
„Se regăsește si in Parcul Natural Apuseni beneficiind de statutul de specie „strict protejată” pe baza statutului racului-de-ponoare, specie care până recent cuprindea populațiile racului bihorean.
Habitatul specific îl reprezintă apele curgătoare curate (izvoare, pâraie), dar accidental poate ajunge și în apele subterane.
Este activ mai cu seamă noaptea consumând aproape orice fel de hrană, reprezintând un adevărat sanitar al apelor” arată cei de la Parcul Natural Apuseni.
Romsilva-Administratia Parcului Natural Apuseni R.A. administrează aria naturala protejata de interes național Parcul Natural Apuseni împreună cu trei arii naturale protejate de interes comunitar denumite situri Natura 2000 (ROSCI 0002 Apuseni, ROSPA 0081 Munții Apuseni – Vlădeasa, ROSCI 0016 Buteasa) si 55 de arii naturale protejate de interes național de mici dimensiuni (rezervații si monumente ale naturii) incluse in Parcul Natural Apuseni.
Parcul Natural Apuseni, unul dintre cele 22 de parcuri naționale și naturale administrate de Regia Nationala a Padurilor – Romsilva, are o suprafață de 75.784 de hectare, în zona Munților Apuseni, pe teritoriul județelor Cluj, Bihor și Alba.