RAZIE de amploare în județul Hunedoara: Hunedoara, Hațeg, Geoagiu și Petroșani, sub lupa poliției
Polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara au desfășurat, în data de 6 februarie, o amplă acțiune cu efective mărite, tip razie, pentru prevenirea și combaterea situațiilor de risc și menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică în Hunedoara și în alte localități ale județului.
Acțiunea a vizat prevenirea faptelor de violență, depistarea persoanelor urmărite conform legii, combaterea traficului și consumului de droguri, precum și identificarea participanților la traficul rutier care încalcă legislația în vigoare.
Controale ample în municipiul Hunedoara
În cadrul raziei desfășurate în municipiul Hunedoara, polițiștii au legitimat aproape 200 de persoane, au controlat 23 de societăți comerciale și au oprit în trafic 85 de autovehicule, conducătorii auto fiind testați pentru consumul de alcool și/sau substanțe interzise.
Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 31 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 39.175 de lei, dintre care 21 au vizat abateri la regimul rutier. Totodată, a fost confiscată suma de 769,5 lei, iar în dosare penale aflate în lucru a fost recuperat un prejudiciu de 32.000 de lei, reprezentând operațiuni financiare frauduloase blocate.
Abateri grave descoperite în Hațeg, Geoagiu și Petroșani
Acțiunile de monitorizare a traficului au continuat și în alte zone ale județului. În Hațeg, în data de 6 februarie, la ora 23:30, polițiștii au oprit un autoturism condus de un bărbat de 29 de ani, din comuna Pui. Verificările au arătat că acesta avea dreptul de a conduce suspendat din septembrie 2025. Șoferul a fost sancționat cu o amendă de 7.670 de lei, fiind reținute certificatul și plăcuțele de înmatriculare.
Tot în 6 februarie, polițiștii din Geoagiu au oprit pe DJ 705 un autoturism condus de un tânăr de 18 ani, care nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie. În mașină se aflau patru pasageri, cu vârste cuprinse între 17 și 18 ani, toți din Geoagiu. Autoturismul aparținea unuia dintre pasageri.
În data de 8 februarie, la ora 15:00, pe o stradă din Petroșani, polițiștii au depistat un bărbat de 46 de ani care conducea un autoturism fără a deține permis de conducere.
În toate aceste cazuri, cercetările sunt continuate în cadrul dosarelor penale întocmite pentru infracțiuni la regimul rutier.
Peste 50 de polițiști implicați în razie
La acțiunea din municipiul Hunedoara au participat peste 50 de polițiști din structuri diverse: Investigații Criminale, Investigarea Criminalității Economice, Ordine Publică, Rutieră, Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Criminalistică, Siguranță Școlară, Protecția Animalelor, Analiză și Prevenirea Criminalității, Poliția Municipiului Hunedoara și Secția de Poliție Rurală Hunedoara.
De asemenea, razia a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale și al jandarmilor Inspectoratului Județean de Jandarmi Hunedoara.
Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara anunță că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, scopul fiind protejarea cetățenilor și menținerea unui nivel ridicat de siguranță publică și rutieră în întreg județul.
Cinste lor, adica Politiei Romane caci asa va inyra frica in cei care nu au habar ce inseamna legea intr-o tara civilizata, numai sa nu uitati sa va opriti doar cu o razie
Cinste lor, adica Politiei Romane caci asa va intra frica in cei care nu au habar ce inseamna legea intr-o tara civilizata, numai sa nu uitati sa va opriti doar cu o razie